In mine... ploua
Cred ca a venit momentul in care eu sa-ti povestesc despre fericirea mea. Am evitat-o sub orice chip iar de fiecare data cand simteam ca ma inconjoara si se apropie de mine, imi asezam in cale o sumedenie de obstacole, astfel incat sa-mi dau voie sa fug de ea. Pana acum, am simtit fericirea ca fiind amenintatoare, nesigura, prea libera si incapatanata ca eu s-o pot contine si accepta. M-am rupt de mine si de atingerea fericirii. Am fugit ca nebuna si mi-am intors spatele catre ea.
Mi-am alungat si pedepsit fericirea iar in schimb am primit in bratele mele durerea si suferinta, caci acestea erau singurele sentimente prin care eu puteam sa-mi arat ca traiesc. Fericirea ma imbata, ma ameteste, ma rupe de realitate si ma lasa in iluzoriu, in plutire si poveste.
Acum... aici, eu respir, contin, accept si daruiesc fericirea. Uneori, o simt precum un curent, o apa curgatoare care imi umple corpul iar apoi izbucneste si se revarsa in afara mea.
Azi ma las purtata si ma incredintez emotiei. Azi, sunt una cu ploaia care imi atinge fata, imi nauceste simturile si imi ofera liniste.
Azi, eu sunt ploaie.
9 decembrie
Timpul e trecator, lumea e trecatoare...ceea ce ramane in urma ta e doar iubirea. Iubirea din care tu te-ai nascut, iubirea care ti-a fost insamantata in suflet, care a crescut odata cu tine, care de-a lungul timpului s-a inaltat in tine precum un copac iar pe masura ce ea a fost daruita, ramurile s-au extins si ti-au cuprins tot pieptul. In final, in momentul mortii, singura consolare ramane iubirea pe care ai primit-o, ai continut-o, ai daruit-o si ai revarsat-o catre fiecare persoana care a mers alaturi de tine pentru o perioada.
Dar acum, cand iubirea refuza sa fie primita, imi ramane doar sa o impart intr-o infinitate de fragmente si sa ofer fiecaruia cate o bucatica din iubirea pe care eu o contin.
Acum... eu mi te daruiesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu