Ea

Nu stiu daca decizia mea e buna; nu stiu daca voi fi mai fericita sau voi inceta din a mai suferi; nu stiu daca ma voi iubi mai mult.

Nu cred ca fericirea tine de metrul patrat in care tu dansezi; nu cred ca lumea privita de pe geam poate produce singura emotii; nu cred ca iertarea presupune amnezie.

Nu vreau sa-mi mai colorez iluzii cu nuante de impacare si dragoste eterna; nu vreau sa mai raman acelasi copil speriat de monstrii cu mustata de sub scara blocului; nu vreau sa-mi mai acopar fata cu masti de clovn.

Am obosit sa mai peticesc cu aracet gaurile din piept; am obosit de reintoarcerea in mine; am obosit de ura, tipatele , criticile pe care mi le tot repet intr-un sir perfect sincronizat de onomatopee.

Am crezut ca povestile ireale se joaca pe scena realitatii fara greseala; am crezut ca daca indraznesc sa sar, picioarele ma vor sprijini; am crezut ca daca-mi zdruncin dorintele, ele se vor naste, vor creste si vor produce alte dorinte mai mici.

Vreau doar sa inchid ochii

- doar sa-mi odihnesc picioarele

sa-mi intind spatele,

si sa ma invelesc cu o patura de uitare crunta si fara de sat.

Vreau sa-mi ucid speranta

Vreau sa-mi nasc curajul.

SuntEM

Azi mi-e frica

de vantul care imi intra nestingherit in casa

de fermoarul rupt care se uita crucis la mine

de cafeaua care se raceste in cana

azi mi-e frica de sambata.

Azi mi-e scarba

de deciziile pe care nu le iau

de genunchii care mi se frang si de capul aplecat

de curaj

azi mi-e scarba de mine.

Ieri...azi...maine

ritmurile raman aceleasi

continuitatea devine abstracta;

pentru mine, tavanul a fost intotdeauna... vertical,

trupul neincapator iar Eu infinita.

Dualitate vs. Reconciliere

Eseu despre realitate (din Ora de dipserare, volumul VIII)

"Realitatea mea este ireala. Incerc sa separ probabilitatile si sa pun pentru o singura data eticheta de REAL. Vreau sa dau un sens, vreau sa simt ceva palpabil in tot acest haos denumit util viata.

Uneori imi mananc cuvintele, imi mestec sentimentele, imi inghit toata frica si vomit furie. O furie nestapanita, mare si urata care la randul ei ma inghite. Eu si cu frica ne inghitim reciproc. Totul se invarte, e doar un cerc continuu din care eu nu mai am destula energie ca sa ma mai pot ridica.

Uneori cred, apoi ma indoiesc si disper

Uneori simt, apoi refuz si anulez.

As vrea sa ma pot contine, sa ma aflu, sa ma regasesc, sa ma accept si apoi sa ma impac.

Cred ca de fapt trebuie sa ma impac cu mine insami. Nimic mai mult.

Da, stiu ti-e frica, frica ingheata tot, paralizeaza corpul si te lasa fara respiratie.

De fapt, stiu ca ti-e frica sa te confrunti cu mine. Totul e ireal.

Te stiu. Stiu cine esti. Tu esti eu. Eu sunt tu. Ar fi timpul sa accepti asta.

Da, fumul urca agale pe

dealurile scornite de fruntea ta

Iti tin capul pe bratele mele

Dar tu imi stingi tigari-n piept

si-mi scrii in cod Morse

"Nu esti ceea ce credeam a fi".

Ma-nchin catre cer muta

acum....reda-ma nenascuta!"

Despre limite

Limita e un concept abstract, relativ care se nuanteaza in fiecare poveste traita. Capacitatea sau dimpotriva incapacitatea de a accepta o limita este iluzorie, caci ne preschimbam continuu intr-un sir alandala de experiente pozitive sau negative pe care ni le asumam sau nu. In definitiv, totul se reduce la DA sau NU.

In decursul profesional, academic limitele imi apar ca fiind de fapt doar obstacole pe care reusesc sa le trec cu usurinta. Imi spun permanent ca o limita este facuta doar pentru a fi depasita, iar ceea ce azi este limita, maine va fi o satisfactie obtinuta.

In schimb, in viata personala notiunea de limita reprezinta o doza de nebunie si suferinta pe care mi le asum si carora eu nu le spun stop. Nu am limite in a ierta, a trece peste dificultati, insa in cele din urma realizez ca de fapt depasirea limitei nu inseamna decat autoinselare cu pretul pierderii demnitatii umane. Nu spun stop mai niciodata iar asta ma aduce in pragul vulnerabilitatii, in pragul de a-mi spune eu insami ca nu pot avea incredere in mine, ca amintirile, experientele mele poate n-au fost chiar ceea ce eu stiu, poate "tu" ai dreptate cu privire la propriul meu sine. A discerne intre ceea ce este hranitor si ceea ce este toxic, a impune o granita intre tine si ceilalti, a nu te anula pe tine pentru a fi pe placul unei persoane, a fi puternic...suna frumos.

Da, aceasta este o limita pe care daca o depasesc voi obtine un avantaj benefic pentru mine.

Nu, a accepta o limita pentru a te apara de consecintele negative ce urmeaza.

In fine, trebuie doar sa stii ce e bine si ce e rau pentru tine. Eu inca nu am reusit, poate reusiti voi.

...

Incerc sa ma contin, sa ma adun din toate locurile si oamenii in care mi-am lasat o parte din mine. Incerc sa traiesc cu mine insami, sa ma accept si sa ma bucur de toate felurile mele de a fi.

Azi m-a intrebat " Larisa, tu crezi ca meriti sa fii iubita?" Sunt atat de fragmentata, incat cearta continua neincetat in interiorul meu chiar si in lipsa mea, a acelui Eu constient.

Prea mult timp m-am anulat pe mine ca persoana iar aceasta tendinta inca o resimt puternic, dar vreau sa invat sa traiesc cu ceea ce sunt, sa-mi recunosc toate fatetele si sa-mi dau jos mastile atunci cand ma confrunt cu mine insami.

Nu il mai privesc ca pe un razboi pe viata si pe moarte intre Larisa fericita, normala si Larisa cea depresiva si autodistructiva.

Vreau sa ma impac cu mine insami, atata tot.

Acum, ce am de gand sa fac pentru aceasta?!?

Azi NU!

Stiu ca majoritatea postarilor mele incep cu o oarecare concluzie dar azi nu am mai inteles sau constientizat nimic sau daca am facut-o, a fost ceva fugitiv. In aceasta noapte vreau doar sa-mi exprim frustrarile.

Desi cu beneficiii majore, nu-mi convine ca admiterea la master s-a amanat de doua ori, nu-mi place ideea ca am aproximat gresit data examenului si ca anuntarea zilei de examen s-a facut cu cu doar 24 de ore inainte, nu apreciez nici faptul ca 80% din tematica e doar o repetare a ceea ce am invatat pentru vreo 4 sau 5 examene, nu vreau sa recunosc ca nu mai inghit psihoterapia...momentan.

Acest vis, speranta sau mai stiu eu ce, se tot coace de ceva timp incoace, mai exact de vreo 7 ani si am cam ajuns la capatul rabdarii, nici nu vreau sa-mi imaginez ca de abia acesta este inceputul. Un inceput, de altfel greu si nabadaios.

Nu mai pot lua in considerare nici faptul ca am ramas singura, iar casa asta este prea mare si prea goala pentru mine, ca ma doare spatele, ca mai am putin pana sa experimentez crampa scriitorului, ca n-am iesit din casa de atatea zile, ca televizorul ma plictiseste, ca internetul ma exaspereaza si ca poate duminica va fi atat de cald incat gandul drumului spre casa ma sperie teribil. Nu vreau sa-mi mai fie frica...

Nu vreau sa ma gandesc la nici una din aceste lamentari, caci intentionez sa iau exmenul si interviul, caci apoi satisfactia de a incepe acest drum va fi egala cu extazul.

Wish me luck! Noapte buna...

Eu

Eu sunt in toate, am inceput incet, incet sa ma regasesc in propria-mi viata, sa me redescopar si sa aflu ca pana acum m-am renegat prea mult.

Eu plang la filme sau seriale care ma impresioneaza, eu sunt materna caci imi apar si protejez persoanele iubite, eu realizez importanta celor din viata mea, eu sunt recunoscatoare. Da, am inceput sa apreciez ceea ce am si ceea ce sunt fara a fi in riscul de a le mai pierde.

Eu sunt copilul supraprotejat si indepartat in acelasi timp, eu sunt adolescentul caruia viata i s-a parut de nesuportat si care a avut de nenumarate ori idei suicidare. Eu sunt tanara care si-a luat viata in maini, a plecat la 360km de casa ca sa regaseasca un alt acasa, eu sunt cea care a parasit tot si a reusit sa-si gaseasca un sens si destula putere incat sa-l urmeze.

Eu sunt acea persoana puternica care isi incurajeaza prietenii si gaseste solutii pentru a trece peste etape dificile, insa tot eu sunt cea careia ii este frica de intuneric, de mare si de oameni straini, eu sunt cea care clacheaza inainte de un examen important, eu sunt cea careia frica ii ingheata tot corpul.

Eu sunt acea tanara care incearca sa-si regaseasca micile placeri, cea care atunci cand iese de pe usa terapeutului simte si vede ca soarele ii zambeste dupa o ora de plans si constientizari continue.

Eu sunt in toate acestea.