Vorbim de oameni și teamă

E ceea ce ne macină
cu fiecare râset, ploaie și
asfințit.
Ma tem, căci în jocul meu
de copil dezrădăcinat
am uitat să-ți scriu povești,
să-ți sărut fruntea și valurile
revărsate în mine.
Mă ascund în liniște și
îți desenez cerul în palme;
și încă aud
obsesiv
..........................
tic - tac, tic - tac.

Mă trezesc din mine
și mă ofer vântului,
căci în pașii mei
se naște un
destin întreg de timp.

Rugăciune

Mi-am spus obsesiv
că timpul șterge tot,
durerea se transformă
în lecții învățate
și în centrimetri măsurați în
maturitate.
... dar e doar o rugăciune jalnică,
ca amintire a
cântecului de alinare al mamei
și legănarea de copil speriat.

Căci timpul nu șterge,
ci îngroapă oamenii
și nopțile...
și golurile care încă dor.

Recunosc că sunt zile,
când eu îți silabisesc numele
ca într-o încercare de a mă bucura
de fiecare literă,
de fiecare fragment de timp,
în care 1 era egal cu 2...

Iar atunci insuportabilul
redevine pace și liniște.

Pentru oameni

Simt cum se așterne din straturi din ce în ce mai groase, liniștea.

A fost un drum plin, cuprinzător, conținător și suprasaturat de piedici, de colțuri dureroase și goluri vaste.
Precum pasărea Phoenix, am murit și am renăscut în nenumărate ori, iar apoi am învățat.
Cu fiecare căzătură, m-am aplecat mai mult către pământ și am început să merg, privind în jos.
Ore scurse în lacrimi, tremur și agonie. Mi-am cutreierat lumea încă de la nașterea omului și m-am oprit epuizată pentru a savura gustul sărat al copilăriei iar apoi am râs spasmodic.

E adevărat că alături de tine, am crescut. Te-am simțit lângă mine 365 de zile și numărătoarea tot nu se oprește aici.
Pas cu pas, am adunat împreună timpul în termeni de sentimente, lupte și oameni atinși.
În camera verde, mi-am alungat controlul, dezumanizarea și m-am arătat în pustietatea, slăbiciunea deplină și furia ce se amplifica în cercuri.
M-am dezbrăcat ca să stau de vorbă cu moartea...și am creat frumusețea.

Nici acum nu înțeleg cum am doborât frica, dar am aflat că uneori necunoștința naște emoție vie.
Privirea înecată în lumină aprinsă, ochii umezi și trupul aplecat ca într-o încercare de a îmbrațișa aerul și copilul certat cu Dumnezeu.
Ți-am simțit căldura și iubirea față de cel care în fața ta creștea cu fiecare zâmbet schițat în colțul gurii.
Rămân cu speranța că și pentru tine, acest drum să fie înțesat cu lecții învățate despre perfecțiunea și sacralitatea existentă în fiecare om.
Căci împreună am redescoperit focul și ne-am întins mâinile pentru a mă privi renescându-mă.
Agonie și extaz.
Recunoștință.

Mărturisesc un botez întru fericire...


(Pentru Lucian)

Adunate- Desperecheate

Nopți plânse
nopți citite
nopți scrise
..........................

E liniște,
energie infinită
și un gust dulce de struguri copți.

Azi uit
să ating,
să-mi cânt în cuvinte și ploaie
amintirea, urma și indiferența;
...căci, rămân o visătoare,
o călătoare prin îmbrățișări cu
miros ud de verde.

Intre umbre

Am iubit 3 umbre.

Noaptea am gustat cu tine ceata si am cantat cu mainile felinare si unghiuri de lumina. Tu mi-ai aratat cu degetul pe chip golurile, iar eu, nebuna, le-am ascuns din teama de a-ti parea prea neinsemnata pentru a fi atinsa. Eu ti-am cules frunze ruginii si te-am imbracat in poveste si speranta. La rasarit, cantecul s-a stins iar tu ai amutit, caci eu inca duceam dorul unei fantome care fuge.

Dimineata, Omul m-a trezit, m-a dezbracat de copilarie si m-a coborat din plutire. Tu m-ai impamantenit si mi te-ai aratat in lumina cruda a timpului ce trece si te arunca in lupta reintoarcerii acasa si a unui somn in brate cu singuratatea. Impreuna, ne-am dezbracat de dezamagire si am baut-o intr-un ceai de trandafir in cafenele intunecoase ce ne reaminteau de sangele ce ne curge in vene.

La amiaza, am schimbat rolurile si ne-am fost confidenti unul altuia. Cu tine am savurat naturaletea unei imbratisari si mirosul unei beri prea tari. Am infruntat munti de zapada, frigul scarilor de bloc si noptile intregi scrise, transcrise in schimburi de energie si liniste.

Umbre, fragmente de timp...

Ma trezesc si imi aduc aminte ca te-am intalnit cu doua mii de zile inainte de a invata dezamagirea.

Tu reprezinti timpul si intregul...

iar eu am inceput sa sap gropi si ma gandesc sa-mi schimb profesia.

Singuratatea se invata in fiecare zi. La inceput, apare fara nici o avertizare si pe zi ce trece te intalnesti, dimineata cu ea la cafea si la o conversatie tacuta ca intre doi prieteni vechi.

Cu timpul, Ea devine tu, iar tu devii Ea.

Apoi apare golul...

Marturisesc ca te decupez dintr-un trecut incert si te fac prizonierul unei sperante nebune de mai bine impreuna. Nu am ascultat niciodata de ratiune si nici acum nu o ascult, cand se complace in contradictii fara sens cu inima. Ai starnit emotii si ma tem ca inca nu am obosit sa-ti las usile deschise.

Inca simt si
astept...