Intre umbre

Am iubit 3 umbre.

Noaptea am gustat cu tine ceata si am cantat cu mainile felinare si unghiuri de lumina. Tu mi-ai aratat cu degetul pe chip golurile, iar eu, nebuna, le-am ascuns din teama de a-ti parea prea neinsemnata pentru a fi atinsa. Eu ti-am cules frunze ruginii si te-am imbracat in poveste si speranta. La rasarit, cantecul s-a stins iar tu ai amutit, caci eu inca duceam dorul unei fantome care fuge.

Dimineata, Omul m-a trezit, m-a dezbracat de copilarie si m-a coborat din plutire. Tu m-ai impamantenit si mi te-ai aratat in lumina cruda a timpului ce trece si te arunca in lupta reintoarcerii acasa si a unui somn in brate cu singuratatea. Impreuna, ne-am dezbracat de dezamagire si am baut-o intr-un ceai de trandafir in cafenele intunecoase ce ne reaminteau de sangele ce ne curge in vene.

La amiaza, am schimbat rolurile si ne-am fost confidenti unul altuia. Cu tine am savurat naturaletea unei imbratisari si mirosul unei beri prea tari. Am infruntat munti de zapada, frigul scarilor de bloc si noptile intregi scrise, transcrise in schimburi de energie si liniste.

Umbre, fragmente de timp...

Ma trezesc si imi aduc aminte ca te-am intalnit cu doua mii de zile inainte de a invata dezamagirea.

Tu reprezinti timpul si intregul...

iar eu am inceput sa sap gropi si ma gandesc sa-mi schimb profesia.

Singuratatea se invata in fiecare zi. La inceput, apare fara nici o avertizare si pe zi ce trece te intalnesti, dimineata cu ea la cafea si la o conversatie tacuta ca intre doi prieteni vechi.

Cu timpul, Ea devine tu, iar tu devii Ea.

Apoi apare golul...

Marturisesc ca te decupez dintr-un trecut incert si te fac prizonierul unei sperante nebune de mai bine impreuna. Nu am ascultat niciodata de ratiune si nici acum nu o ascult, cand se complace in contradictii fara sens cu inima. Ai starnit emotii si ma tem ca inca nu am obosit sa-ti las usile deschise.

Inca simt si
astept...