joi, 19 iulie 2012

Senzaţii





E o lume-ntreagă ce se ascunde în spatele acestui trup;
precum un melc, îmi car în spate o casă şi jumătate.
Gust pe rând şi fără grabă emoţiile-
Fericirea are gust de ciocolată cu vişine coapte,
pe care o topesc în cerul gurii... şi
ceasul se opreşte,
savurez.
Durerea e setea,
ce îmi usucă gura şi mă arde pe dinăuntru;
şi atunci îmi torn un pahar de lacrimi
şi-l beau până la înec.

Ce gust are fericirea născută în - de doi?
În ce culori se măsoară liniştea tandreţii?
Cum se simte în vârful degetelor tremurul emoţiei ?
Ce miros de frunze şi iarbă udă are dorinţa?
În ce note se cântă iubirea?

Acum, te întreb. Tu ştii oare?




duminică, 15 iulie 2012

Om în pământ

Visez la verde
şi la desăvârşire;
din paşii mei picură
speranţe de oameni - copii.
Căci,
drumul mă arde
şi pântecul mă înghite,
mă RE- întorc
în pământ şi-n mamă,
nasc ploaie
şi simt alinare în doi.


Ieri, azi, mâine-
nuanţe de roşu
ale golului în cunoaştere.


Eu, sunt doar un chip
al  infinitului Tot.
Că şi nemurirea curge-n mine
şi-n negură "Om" ţese lumină-
e cântec şoptit în crud
de dimineaţă, aceluiaşi unui singur Eu.


marți, 10 iulie 2012

Născută din 3





Căci simt că sunt plămădită
din pământul unde soarele răsare
și izvorul se revarsă în sacru;

...știu că sunt născută
din albastrul mării în închis
și lut alb arzând de deochi;

...văd că sunt înălțată
din munții unde vântul se-nfioară
și piatra respiră a Dumnezeu.


Pe tine - te,
îmbrățișez ca să adormi
pe petecul de apă
dintre cele 3 colțuri de cerc.
precum...
sunt omul ce se dăruiește.

marți, 3 iulie 2012

Gradinarul

Azi, sunt hotarata sa-mi ard toate povestile scrise la repezeala si fara indemanare. Recunosc ca pana acum m-am purtat precum un scriitor fara a-casa si am creat doar pentru a nu lasa spatii goale si timp irosit in absenta.
Basmele cu eroi fantasmatici au primit punctul de incheiere. Acum, nu-mi mai privesc suspicios de dupa cortina personajele, ci ma retrag de pe scena. Am obosit sa fiu clovn intr-un balci al oamenilor fara chip.
Vreau sa cresc si sa invat  jocul armoniei 1-2-1.

Ma predau si ma ofer tie...caci un creator isi gaseste alinarea intr-un creator mai inalt.
Am pornit la drum pe carari diferite si desi fiecare, la randul sau, s-a impiedicat de radacini ce ieseau razlete din pamant, de pietre neobosite care te ingenuncheaza si te aduc cu fruntea izbita de pamant, cumva, am ajuns in luminis in acelasi moment. Impreuna am creat o imagine... si fara  frica, clipa ni s-a aratat.

Jocul de lumina si umbre a nascut traire iar cartea a inceput sa se scrie singura, cu verbe la plural si ritmuri ce ne-au reamintit de natura ce zvacneste in fiecare dintre noi.
Ma imbratisezi in muzica si degetele iti danseaza frenetic de-a lungul trupului meu, descriind cercuri si valuri de simtire.
...caci am zis da, ma avant langa tine si incep a scrie in doi inflorirea.