Dragule...,
Iar m-am trezit speriată.
Am renunțat să mai număr după ce am realizat că nu-mi mai ajung mâinile și voi fi nevoiă să găsesc alte moduri prin care să îmi pot aminti de toate visele în care îți construiam o a-casă.
Te caut prin toate camerele și mă împiedic de fiecare piatră pe care tu mi-ai așezat-o la picioare, în încercarea de a mă ține departe de tine. Poate că am uitat să-ți zic că eu nu știu diferența dintre a spera și a di-spera. Poate că tu încă nu știi să îți zdrobești trupul în bucățele și să i-l dăruiesti celuilalt.
În visul meu copilăresc, am crezut că e de ajuns ca eu să iubesc cât pentru doi.
Dar azi, iubitule, m-am trezit mai speriată ca oricând. Mă tem, căci mă uit prea mult în jos iar trupul a început să devină din ce în ce mai ușor. Mi-am așezat pe chip, din nou, zâmbetul dezamăgirii și al lipsei de atingere. Te-ai îndepartat, iar eu nu mai am mâini ca să te pot readuce în îmbrățișare.
Aștept să-ți dai seama că am ramas în urmă.
