Cugetari seminocturne

O zi proasta nu e decat proasta in sinea ei de zi proasta. Capul imi bubuie de durere de 5 ore cu tot cu somnul postcursuri, somn lamentabil, dureros. Vasele stau nespalate in chiuveta de 3 zile si ma apuca groaza cand ma gandesc ca va veni totusi un moment in care va trebui sa ma ocup de ele. Am avut curaj, insa acum mi-a disparut de tot. Nu a mai ramas nici o urma. Emisiuni proaste la televizor cu oameni prosti care-si cauta femeia potrivita. Dar asta este de asteptat, avand in vedere ca am 5 posturi...simt un dor naprasnic de discovery, geographic channel si asa mai departe. Chiar si asa ma multumesc si cu netul wireless pe care-l prind de la banca de jos. Am o viata implinita. Aha...
Pentru mine Craciunul inseamna mult. Ma frustreaza ideea ca nu am bani sa iau mamei un cadou fiindca a luptat sa traiasca pentru ca noi sa avem un punct de reper in viata, sa-i daruiesc tatalui meu mai mult de un zambet o data la 3 luni, tata care tine toata familia pe picioare si se sacrifica in continuare ca eu sa am sansa sa studiez in Bucuresti,pentru fratele meu caruia ii sunt recunoscatoare ca nu a fost atat de egoist ca mine si a ramas cu ai mei sa-i ajute, pentru bunica care la 67 de ani ne ajuta cu tot ceea ce poate.
E frustrant si obositor. Doare cand stii ca incerci sa rascumperi cumva absenta ta de 3 luni de zile cu 5 telefoane pe zi, doare atunci cand il vad pe tata mai imbatranit de fiecare data, doare atunci cand stii ca puteai sa-ti pierzi cea mai iubita fiinta de pe lume iar tu/eu ai/am ales sa vin in Bucuresti pentru a-mi urma visul meu, egoist. Ma chinuie gandul ca si anul asta am de platit 25 de milioane si ca mai aveam 9 persoane in fata mea si luam bugetul, ma chinuie ca nu am putut nici macar sa obtin o bursa sociala, desi ma incadram in criterii. Ma chinuie cand vad pe listele de cazuri sociale pitzipoanecele facultatii care simt nevoia interioara de a-si cumpara cate mai multe gablonturi de la Accesorize si alte haine din mall Platza, sau mai nou Cotroceni.
Ma doare ca sunt de un an si jumatate in Bucuresti si nu am apucat sa merg o data la teatru, cinema, opera. Ma doare ca am 20 de ani si nu imi traiesc varsta, asa cum nu m-am bucurat nici de copilarie sau adolescenta. Ma doare ca ma plafonez, ca poate uneori sunt acea persoana in care intotdeauna mi-a fost teama sa ma transform.
Nu cred ca a mers niciodata la mine faza ca "Viata e roz, si roz sunt toate". Si nici nu va merge.
Totul doare in jurul meu si uneori doare atat de tare incat nu mai pot respira.
E atat de greu sa continui.

The final 4 angels

Ingerasul3-Ana

Pe masura ce le termin de pictat, mi-e din ce in ce mai greu sa ma despart de ele...dar am zis ca o sa le daruiesc, si asta o sa fac:(

Ingerasul nr2-Miruna

Cadouri hand made-Ingerasul Ingrid

Vine Craciunul, azi a si nins in Bucuresti si ma gandeam sa fac niste cadouri prietenelor mele. Dar cum criza asta tampita isi pune amprenta si asupra bugetului meu, m-am gandit sa le fac eu ceva. Intotdeauna mi-a placut sa pictez, asa ca am combinat pasiunea pentru pictura cu utilul, respectiv cadourile. Asta a iesit.
E prima dintre ele, si mai vor urma inca trei pe care sper sa le termin pana luni:D

Episod2 din categoria frustrari

-intotdeauna simt parca un dor si o mahnire atunci cand privesc cerul...

Tehnic, azi nu am mai simtit atat de acut prezenta frustrarii in viata mea, dar in acelasi timp sunt unele frustrari care revin, revin si nu mai tac.

1.Acum ceva timp, destul timp, mi-am pus intrebarea savanta din categoria "filosofeli" de dimineata "cine distribuie astfel rolurile"? M-am "indragostit" atat de mult de expresie, incat acum stiu ca ea exprima tot ceea ce as vrea sa zic dar poate ca nu am cuvinte destul de cuprinzatoare, incat s-o incapa. In primul rand de ce fiinta umana, un animal social prin definitie, poseda o masinarie atat de complexa si maiestuasa, dar o foloseste doar la 7% din adevarata ei capacitate?! La creier, ma referer, desigur. Auzisem mai demult, ideea ca daca noi ne-am folosi creierul la capacitatea sa intreaga de 100% am deveni energie. Fiindca, in esenta, aceasta masinarie perfecta functioneaza pe baza fluxului nervos de energie. Iar acum gandul ma duce la acest reductionism ironic; de parca nu ar fi de ajuns ca am redus intreaga noastra cunoastere atat stiintifica, cat si empirica la paradigma carteziana a separarii spiritului de corpul fizic, in cele din urma reducem si creierul nostru la aceleasi idei matematice, fizice, rationale- de masinarie care isi ia resursele din energie. Atunci cum mai ramane cu procesele psihice, cu gandirea si memoria, cu afectivitatea si motivatia, cu personalitatea?!
Nu imi cer dreptul la o functionare a creierului meu la 100%, dar nici amaratul, jalnicul de 7% nu este deloc incantator. De ce nu 14%, de ce nu 20%, de ce nu mai mult?! Ironia suprema a fiintei umane. Parca imi si imaginez reprezentarea fortei divine, energia suprema a Universului zambind ironic si batjocoritor cu o jumatate de gura...astfel incat noi putem sa ne punem o gramada de intrebari si sa fim preocupati de tot ceea ce tine de viata si moarte, dar nu suntem capabili sa le intelegem.

2.A doua problema in privinta distributiei rolurilor este reprezentata de eterna intrebare, uneori prea puerila, dar in fond cat se poate de serioasa- "obtinem pe merit ceea ce avem si suntem"?
Care este diferenta intre o persoana care mosteneste din familie o avere fabuloasa, care are la activ 5 facultati terminate la Spiru Haret si pe care-l vezi in reportajele facute de Pasti in mass media in care afirma ca el va cheltui intr-o singura seara intr-un club de fite din Mamamia 200 de milioane si o persoana simpla, care munceste zi de zi, sperand ca macar sa castige banii necesari pentru supravietuire? Unu' cheltuieste intr-o seara 200 milioane iar celalalt castiga pe an aceasta suma. Cine hotaraste rolurile si pe ce criterii se bazeaza? Divinitate atotputernica, liber-arbitru, destin, soarta cum vreti sa-i ziceti- mie, una, mi se pare ca viata asta devine din ce in ce mai batjocoritoare, cruda, ironica si fara sens.

3.O noua intrebare care i-o pun des acestei instante divine este "cum acorzi viata si moartea"? Cand persoanele care efectiv fac umbra pamantului si polueaza atmosfera degeaba vor fi alese pentru moarte, si cand copii bolnavi de cancer, mamele si tatii, fratii, bunicii, in general persoanele care pot avea ceva semnificativ de spus sau realizat, nu neaparat pentru societate, cat pentru cei din jurul lor, vor fi alese pentru viata? Nu cred intr-un zeu care ne joaca la tombola sufletele pentru a le da mortii.

Atat de simplu si inspaimantator...

Oamenii fara chip

Oameni de carton= persoane inexpresive, lipsite de manifestari emotioanale, plafonate si reduse intelectual, a caror unice subiecte de interes si conversatie sunt produsele cosmetice, reducerile sau ofertele chilipir din hipermarketuri, cine pe cine a vospit si ce culoare i-a iesit etc. Se pot recunoaste usor doar dupa o observatie episodica si se afla intr-o clara involutie/regresie, insa sunt pe cale de a suprapopula Terra.
"Nu stiu cum sunteti voi", dar eu cand in campul meu auditiv se afla persoane de acest gen, simt cum imi explodeaza incet si treptat fiecare celula si conexiune nervoasa. Emisferele cerebrale se inghit una pe alta iar in cutia mea craniana nu mai ramane loc, incat lichidul cerebral mi se scurge pe urechi...
Uff, uneori ma gandesc ca nu eu ar trebui sa fiu cea care poate judeca si da verdicte, dar densitatea acestor indivizi pe km2 e din ce in ce mai inalta...iar eu nu mai pot face pe fata cu principii morale, toleranta s.a.m.d.
Evenimente care ma frustreaza permanent sunt:

1.Gloata de puberi/adolescenti ce stau la iesire din metrou si impart plase de rafie/plastic in speranta ca daca iti dau o plasa, primesc un vot. Un targ foarte corect si normal din punctul de vedere al ratangiilor astora care stau in fruntea Romaniei. Dar dupa cum bine spunea o fosta profesoara de filosofie "Romanii isi merita pe deplin conducatorii"

2.Oamenii din metrou- Batranele rujate si date cu oja rosie, desigur sa nu uitam clasicii blugi skinny introdusi in ugs. Grupuri de monstri puberi masculi ce rad cu gura pana la urechi si vorbesc, de fapt urla, astfel incat toti prostii din metrou sa auda si sa se convinga ce cool sunt baitasii. Eternele pitzipoance rujate pana aproape de nas, avand ultimele accesorii si haine din tendintele internationale, ce mai? fashioniste pana la moarte. Intotdeauna m-am intrebat cum dracu reusesc sa arate bine tot timpul. Nu tu cearcane, nu tu cosuri, nu tu par gras, nu tu sifonata etc. Inca ramane un mister pentru mine. Si aici mai intra si tinerii emu cu cuib de cuci in loc de par, barbatii libidinosi de 45 ani care isi scalda privirile in posteriorul unei fete de 14 ani si desigur persoanele fara chip.

3. Colegii de facultate printre care enumeram: colegii care vin din an in paste la facultate iar la examene te ciocanesc in cap pana le dai si lor un subiect; acele persoane minunate bagate in asociatiile studentesti care de asemenea nu frecventeaza cursurile&seminariile cu pretextul prea importantelor proiecte si care la examene se descurca excelent in manuirea handsfree-ului; fetita in rochita care iarna vine in rochie si pantofi iar vara isi schimba tinuta prin adugarea la fustitele scurte sau a pantalonilor de latex a unei frumoase perechi de ugs cu blana care da pe afara; colegul, de fapt d-nul coleg de 50 de ani, machiavelic, psihopat, frustrat sexual, dependent de parinti, vesnic student fiind la a doua facultate, cu reminiscente clar comuniste; persoanele histrionice care se dau in stamba, nu au o identitate sexuala clara, sau cel putin asta vor ele sa credem, care canta la chitara pe holuri, si se latesc pe jos inainte de sesiune si a caror gura minunata o auzi de oriunde ai fi in facultate.

4.Profesorii universitari care nu au habar cu ce se mananca psihologia dar care ne obliga sa le completam mii de chestionare pentru cercetari care vor aparea acolo frumos in CV bolduite, astfel avand cercetari serioase pe 2000-3000 de subiecti.
Profesorii de 80 de ani care la varsta lor se preteaza la ipocrizie si vin cu carticele scrise de dansii pentru ca noi sa avem posibilitatea nemaintalnita de a le cumpara cartile. Si desigur sa nu uitam asistentii universitari care ne impartasesc motivul pentru care au ales psihologia: din intamplare!

To be continued...