luni, 14 decembrie 2009

Cugetari seminocturne



O zi proasta nu e decat proasta in sinea ei de zi proasta. Capul imi bubuie de durere de 5 ore cu tot cu somnul postcursuri, somn lamentabil, dureros. Vasele stau nespalate in chiuveta de 3 zile si ma apuca groaza cand ma gandesc ca va veni totusi un moment in care va trebui sa ma ocup de ele. Am avut curaj, insa acum mi-a disparut de tot. Nu a mai ramas nici o urma. Emisiuni proaste la televizor cu oameni prosti care-si cauta femeia potrivita. Dar asta este de asteptat, avand in vedere ca am 5 posturi...simt un dor naprasnic de discovery, geographic channel si asa mai departe. Chiar si asa ma multumesc si cu netul wireless pe care-l prind de la banca de jos. Am o viata implinita. Aha...
Pentru mine Craciunul inseamna mult. Ma frustreaza ideea ca nu am bani sa iau mamei un cadou fiindca a luptat sa traiasca pentru ca noi sa avem un punct de reper in viata, sa-i daruiesc tatalui meu mai mult de un zambet o data la 3 luni, tata care tine toata familia pe picioare si se sacrifica in continuare ca eu sa am sansa sa studiez in Bucuresti,pentru fratele meu caruia ii sunt recunoscatoare ca nu a fost atat de egoist ca mine si a ramas cu ai mei sa-i ajute, pentru bunica care la 67 de ani ne ajuta cu tot ceea ce poate.
E frustrant si obositor. Doare cand stii ca incerci sa rascumperi cumva absenta ta de 3 luni de zile cu 5 telefoane pe zi, doare atunci cand il vad pe tata mai imbatranit de fiecare data, doare atunci cand stii ca puteai sa-ti pierzi cea mai iubita fiinta de pe lume iar tu/eu ai/am ales sa vin in Bucuresti pentru a-mi urma visul meu, egoist. Ma chinuie gandul ca si anul asta am de platit 25 de milioane si ca mai aveam 9 persoane in fata mea si luam bugetul, ma chinuie ca nu am putut nici macar sa obtin o bursa sociala, desi ma incadram in criterii. Ma chinuie cand vad pe listele de cazuri sociale pitzipoanecele facultatii care simt nevoia interioara de a-si cumpara cate mai multe gablonturi de la Accesorize si alte haine din mall Platza, sau mai nou Cotroceni.
Ma doare ca sunt de un an si jumatate in Bucuresti si nu am apucat sa merg o data la teatru, cinema, opera. Ma doare ca am 20 de ani si nu imi traiesc varsta, asa cum nu m-am bucurat nici de copilarie sau adolescenta. Ma doare ca ma plafonez, ca poate uneori sunt acea persoana in care intotdeauna mi-a fost teama sa ma transform.
Nu cred ca a mers niciodata la mine faza ca "Viata e roz, si roz sunt toate". Si nici nu va merge.
Totul doare in jurul meu si uneori doare atat de tare incat nu mai pot respira.
E atat de greu sa continui.

duminică, 13 decembrie 2009

The final 4 angels




Ingerasul3-Ana

Pe masura ce le termin de pictat, mi-e din ce in ce mai greu sa ma despart de ele...dar am zis ca o sa le daruiesc, si asta o sa fac:(

Ingerasul nr2-Miruna


sâmbătă, 12 decembrie 2009

Cadouri hand made-Ingerasul Ingrid






Vine Craciunul, azi a si nins in Bucuresti si ma gandeam sa fac niste cadouri prietenelor mele. Dar cum criza asta tampita isi pune amprenta si asupra bugetului meu, m-am gandit sa le fac eu ceva. Intotdeauna mi-a placut sa pictez, asa ca am combinat pasiunea pentru pictura cu utilul, respectiv cadourile. Asta a iesit.
E prima dintre ele, si mai vor urma inca trei pe care sper sa le termin pana luni:D

joi, 10 decembrie 2009

miercuri, 9 decembrie 2009

marți, 8 decembrie 2009

Episod2 din categoria frustrari



-intotdeauna simt parca un dor si o mahnire atunci cand privesc cerul...

Tehnic, azi nu am mai simtit atat de acut prezenta frustrarii in viata mea, dar in acelasi timp sunt unele frustrari care revin, revin si nu mai tac.

1.Acum ceva timp, destul timp, mi-am pus intrebarea savanta din categoria "filosofeli" de dimineata "cine distribuie astfel rolurile"? M-am "indragostit" atat de mult de expresie, incat acum stiu ca ea exprima tot ceea ce as vrea sa zic dar poate ca nu am cuvinte destul de cuprinzatoare, incat s-o incapa. In primul rand de ce fiinta umana, un animal social prin definitie, poseda o masinarie atat de complexa si maiestuasa, dar o foloseste doar la 7% din adevarata ei capacitate?! La creier, ma referer, desigur. Auzisem mai demult, ideea ca daca noi ne-am folosi creierul la capacitatea sa intreaga de 100% am deveni energie. Fiindca, in esenta, aceasta masinarie perfecta functioneaza pe baza fluxului nervos de energie. Iar acum gandul ma duce la acest reductionism ironic; de parca nu ar fi de ajuns ca am redus intreaga noastra cunoastere atat stiintifica, cat si empirica la paradigma carteziana a separarii spiritului de corpul fizic, in cele din urma reducem si creierul nostru la aceleasi idei matematice, fizice, rationale- de masinarie care isi ia resursele din energie. Atunci cum mai ramane cu procesele psihice, cu gandirea si memoria, cu afectivitatea si motivatia, cu personalitatea?!
Nu imi cer dreptul la o functionare a creierului meu la 100%, dar nici amaratul, jalnicul de 7% nu este deloc incantator. De ce nu 14%, de ce nu 20%, de ce nu mai mult?! Ironia suprema a fiintei umane. Parca imi si imaginez reprezentarea fortei divine, energia suprema a Universului zambind ironic si batjocoritor cu o jumatate de gura...astfel incat noi putem sa ne punem o gramada de intrebari si sa fim preocupati de tot ceea ce tine de viata si moarte, dar nu suntem capabili sa le intelegem.

2.A doua problema in privinta distributiei rolurilor este reprezentata de eterna intrebare, uneori prea puerila, dar in fond cat se poate de serioasa- "obtinem pe merit ceea ce avem si suntem"?
Care este diferenta intre o persoana care mosteneste din familie o avere fabuloasa, care are la activ 5 facultati terminate la Spiru Haret si pe care-l vezi in reportajele facute de Pasti in mass media in care afirma ca el va cheltui intr-o singura seara intr-un club de fite din Mamamia 200 de milioane si o persoana simpla, care munceste zi de zi, sperand ca macar sa castige banii necesari pentru supravietuire? Unu' cheltuieste intr-o seara 200 milioane iar celalalt castiga pe an aceasta suma. Cine hotaraste rolurile si pe ce criterii se bazeaza? Divinitate atotputernica, liber-arbitru, destin, soarta cum vreti sa-i ziceti- mie, una, mi se pare ca viata asta devine din ce in ce mai batjocoritoare, cruda, ironica si fara sens.

3.O noua intrebare care i-o pun des acestei instante divine este "cum acorzi viata si moartea"? Cand persoanele care efectiv fac umbra pamantului si polueaza atmosfera degeaba vor fi alese pentru moarte, si cand copii bolnavi de cancer, mamele si tatii, fratii, bunicii, in general persoanele care pot avea ceva semnificativ de spus sau realizat, nu neaparat pentru societate, cat pentru cei din jurul lor, vor fi alese pentru viata? Nu cred intr-un zeu care ne joaca la tombola sufletele pentru a le da mortii.

Atat de simplu si inspaimantator...

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Oamenii fara chip



Oameni de carton= persoane inexpresive, lipsite de manifestari emotioanale, plafonate si reduse intelectual, a caror unice subiecte de interes si conversatie sunt produsele cosmetice, reducerile sau ofertele chilipir din hipermarketuri, cine pe cine a vospit si ce culoare i-a iesit etc. Se pot recunoaste usor doar dupa o observatie episodica si se afla intr-o clara involutie/regresie, insa sunt pe cale de a suprapopula Terra.
"Nu stiu cum sunteti voi", dar eu cand in campul meu auditiv se afla persoane de acest gen, simt cum imi explodeaza incet si treptat fiecare celula si conexiune nervoasa. Emisferele cerebrale se inghit una pe alta iar in cutia mea craniana nu mai ramane loc, incat lichidul cerebral mi se scurge pe urechi...
Uff, uneori ma gandesc ca nu eu ar trebui sa fiu cea care poate judeca si da verdicte, dar densitatea acestor indivizi pe km2 e din ce in ce mai inalta...iar eu nu mai pot face pe fata cu principii morale, toleranta s.a.m.d.
Evenimente care ma frustreaza permanent sunt:

1.Gloata de puberi/adolescenti ce stau la iesire din metrou si impart plase de rafie/plastic in speranta ca daca iti dau o plasa, primesc un vot. Un targ foarte corect si normal din punctul de vedere al ratangiilor astora care stau in fruntea Romaniei. Dar dupa cum bine spunea o fosta profesoara de filosofie "Romanii isi merita pe deplin conducatorii"

2.Oamenii din metrou- Batranele rujate si date cu oja rosie, desigur sa nu uitam clasicii blugi skinny introdusi in ugs. Grupuri de monstri puberi masculi ce rad cu gura pana la urechi si vorbesc, de fapt urla, astfel incat toti prostii din metrou sa auda si sa se convinga ce cool sunt baitasii. Eternele pitzipoance rujate pana aproape de nas, avand ultimele accesorii si haine din tendintele internationale, ce mai? fashioniste pana la moarte. Intotdeauna m-am intrebat cum dracu reusesc sa arate bine tot timpul. Nu tu cearcane, nu tu cosuri, nu tu par gras, nu tu sifonata etc. Inca ramane un mister pentru mine. Si aici mai intra si tinerii emu cu cuib de cuci in loc de par, barbatii libidinosi de 45 ani care isi scalda privirile in posteriorul unei fete de 14 ani si desigur persoanele fara chip.

3. Colegii de facultate printre care enumeram: colegii care vin din an in paste la facultate iar la examene te ciocanesc in cap pana le dai si lor un subiect; acele persoane minunate bagate in asociatiile studentesti care de asemenea nu frecventeaza cursurile&seminariile cu pretextul prea importantelor proiecte si care la examene se descurca excelent in manuirea handsfree-ului; fetita in rochita care iarna vine in rochie si pantofi iar vara isi schimba tinuta prin adugarea la fustitele scurte sau a pantalonilor de latex a unei frumoase perechi de ugs cu blana care da pe afara; colegul, de fapt d-nul coleg de 50 de ani, machiavelic, psihopat, frustrat sexual, dependent de parinti, vesnic student fiind la a doua facultate, cu reminiscente clar comuniste; persoanele histrionice care se dau in stamba, nu au o identitate sexuala clara, sau cel putin asta vor ele sa credem, care canta la chitara pe holuri, si se latesc pe jos inainte de sesiune si a caror gura minunata o auzi de oriunde ai fi in facultate.

4.Profesorii universitari care nu au habar cu ce se mananca psihologia dar care ne obliga sa le completam mii de chestionare pentru cercetari care vor aparea acolo frumos in CV bolduite, astfel avand cercetari serioase pe 2000-3000 de subiecti.
Profesorii de 80 de ani care la varsta lor se preteaza la ipocrizie si vin cu carticele scrise de dansii pentru ca noi sa avem posibilitatea nemaintalnita de a le cumpara cartile. Si desigur sa nu uitam asistentii universitari care ne impartasesc motivul pentru care au ales psihologia: din intamplare!

To be continued...

luni, 30 noiembrie 2009

Romania formelor fara fond






Nu stiu cum se face ca societatea romaneasca a secolului 21, mileniul 3 reuseste sa iasa din tiparele normalitatii si sa se inscrie intr-un curent descendent de involutie. Uneori, ma gandesc la tara in care traim ca la o tara din Lumea a 3-a…Ne intoarcem, dar de fapt nici macar nu stiu daca folosesc termenul in mod corect, la tiparul de societate pe baza caruia George Calinescu si I.L. Caragiale au construit capodopere ale ironiei si sentimentului de fronda impotriva unui intreg sistem bolnav.

Caderea economiei romanesti, incultura, indiferenta, lipsa de ambitie si implicare, prostia si toate celelalte probleme cu care ne confruntam sunt doar niste reactii la anumite cauze. Dar fiindca e mai usor sa tratezi consecintele decat sa ajungi cu adevarat la cauzele care au dus la aceasta decadere a poporului roman, noi am ramas la acelasi nivel ca acum 150 de ani.

Formele fara fond sunt inca un aspect valabil chiar si acum. Sunt implementate sisteme de educatie, sisteme politice si economice dar fara continut sau pur si simplu nu sunt adaptate la populatia romaneasca, la sistemul de gandire si atitudine al romanului. Iar atunci cand rezultatele intarzie sau nu mai apar, ne intrebam de ce in celelalte tari functioneaza, iar la noi nu.

Mai concret, sa luam ca exemplu sistemul educational importat direct din Franta. Intr-adevar la ei merge foarte bine, insa la noi in Romania organizarea bacalaureatului si a capacitatii s-au schimbat de la an la an in functie de minstrul educatiei si de partidul aflat la guvernare. Din acest motiv in gimnaziu si in liceu facem pe semestru cate 15 obiecte si invatam “di tati”, la facultate timp de 5-6 ani ne indoapa cu tone de teorie ca apoi la primul job sa nu fim capabil de nimic performant, fiindca ne lipseste practica.

La metodologia cercetarii psihologice, un obiect destul de greu , fapt sugerat pana si de titlul cursului-metodologie- am avut ne/norocul de a avea un profesor foarte bun care ne-ar fi putut face viata mai usoara, avand in vedere atributul de” ingrozitor” posedat de metodologie. Am inteles ca punctajul de la seminar va consta din realizarea unor referate pt fiecare seminar(1 la 2saptamani) pe baza unor lecturi suplimentare. Bibliografia de lecturat foarte frumoasa si interesanta, insa ma deranja faptul ca ne asculta in fata clasei de parca eram in clasa a VII-a. Pe parcursul semestrului imaginea asupra profesorului mi s-a schimbat radical. Au aparut din senin si alte cerinte: o cercetare facuta cu alti 4 colegi, fiecare dintre noi trebuind sa gaseasca alte 10 articole plus o carte despre cercetari anterioare facute pe o tema apropiata de cea aleasa de noi. Din cele 10 articole plus 1 carte trebuia facut un rezumat, iar apoi din cele 5 rezumate stranse de o grupa, trebuia facut un alt rezumat. Complicat…stiu. Printre celelalte cerinte sunt cuprinse aprofundarile unor texte in limba engleza, “restantele” de la tema anterioara pe care nu am reusit sa le citim in intregime, plus desigur sustinerea libera a tot ce ai citit pentru tema actuala cat si pentru cele anterioare in fata clasei. Asta e un exemplu clar de implementare a formelor fara fond. Inteleg, ar fi dragut daca am ajunge si noi la nivelul unui student din afara care reuseste sa se desprinda de teoria riguroasa si este capabil sa gandeasca, sa fie analitic, critic si sa ia singur o pozitie fata de anumite subiecte. Insa problema e ca noi venim din spate cu o formare a gandirii bazata pe asimilare de cunostinte multe si proaste. Astfel incat, daca mergi pe premisa ca “eu le dau ca sa fiu multumit de mine insami ca i-am invatat tot ce stiu “sau “cursul meu e cel mai important iar daca nu esti in stare sa-mi indeplinesti cerintele, vei fi doar un psiholog mediocru” nu reusesti sa obtii nici un rezultat valabil. Forme de invatamant ce nu coincid cu sistemul de gandire actual al studentilor romani, forme fara fond.

Si ce sens mai are daca esti doctor/profesor/lector universitar in psihologie daca nu esti capabil sa intelegi notiunea de student dincolo de infatisarea de masinarie de asimilat informatii si de realizat proiecte si sa intelegi ca in fata ta se afla tot un om, nu un nenorocit de calculator.


duminică, 29 noiembrie 2009

Earthlings-Pamantenii

http://www.ecomagazin.ro/video-cruzimea-oamenilor-fata-de-animale-earthlings/

Un documentar zguduitor pe care as vrea sa zic ca nu as fi vrut niciodata sa-l vad, dar in acelasi timp nu pot fi atat de indiferenta. Sunt destui indiferenti, incat daca m-as adauga si eu pe lista deja am fi neincapatori.
Documentarul primeste de la premisa ca si animalele sunt la fel ca noi, pamanetene, si nu doar niste obiecte precum noi adeseori le tratam. Este trist ca aceste animale, care exista pe aceasta planeta cu mult timp inainte ca specia umana sa fi aparut, au ajuns sa fie etichetate atat de usor ca niste obiecte de care oamenii se pot servi dupa bunul plac, pentru a-si servi propriile interese.
Specismul, la fel precum sexismul, este un mod de rasism, avand la baza ideea ca animalele ne sunt inferioare noua si trebuie considerate ca atare.
Desi animalele nu sunt dotate cu ratiune, constiinta de sine si toate procesele superioare cu care natura a inzestrat omul, acestea simt la fel si uneori mai accentuat. Fiindca ele sunt fiintele ce simt, iar noi fiintele ce gandesc. Insa asta nu trebuie vazut ca un aspect al superioritatii noastre absolute asupra lor. Este adevarat si toti o stim, ca la unele aspecte, precum evolutia organelor de simt, animalele ne intrec cu detasare. Dar noi, ca niste fiinte dobitoace, egocentrice ce suntem nu mai sesizam si acest aspect clar de superioritate a lor asupra noastra.
Earthlings prezinta filmari care nu au mai fost aratate pana acum realizate in petshopuri, crescatorii de pui si adaposturi de animale, precum si ferme – uzine, afacerile cu piele si blana, industriile sportului si distractiei si in final profesiile medicale si stiintifice. Toate acestea iti formeaza o imagine ingrozitoare in care omul atotstapan se autoproclama un zeu cu drept de viata si de moarte asupra animalelor pentru obtinerea beneficiilor materiale. Atat de trist dar atat de adevarat.
Ce putem face noi in acest caz daca ne simtim putin responsabili pentru toata suferinta produsa animalelor: sa reducem cat de mult consumul de carne, cumpararea de produse din piele, asistarea la spectacole de rodeo, circ, lupte cu tauri dar si gandirea temeinica prealabila cumpararii unui animal de casa. Deoarece oferta este direct proportionala cu cererea. Daca cererea va scade la fel se va intampla si cu oferta. Pe viitor sper sa devenim mai constienti despre faptul ca toate fiintele de pe acest pamant se afla intr-o relatie stransa de interdependenta si interconectare si ca toti facem parte din acelasi ecosistem. Orice dezechilibru produs in acest ecosistem ne va afecta pe toti, atat animale cat si pe noi, oamenii. Iar efectele acestui dezechilibru se pot vedea deja de foarte mult timp: cancerul, bolile genetice, afectiunile cardiovasculare, diabetul etc. Iar daca totusi nu te intereseaza ceea ce li se intampla animalelor datorita lacomiei tale imense, gandeste-te macar la ce poti pati tu.
In alt post o sa dezvolt ideea de mai sus, viziunea sistemica asupra vietii...o viziune foarte interesanta si intr-adevar cat se poate de reala, ce ne intoarce cumva gandirea stiintifica in urma cu vreo 2000 de ani, fiind foarte apropiata de sistemele filosofice enuntate de religiile orientale.
Sper ca acest documentar poate iti va schimba atitudinea fata de viata si de tot ceea ce ne inconjoara.

Vampiri si alte chestii


Fenomenul lumilor paralele a luat un mare avant, aparand din ce in ce mai multe carti, filme ce trateaza acest aspect dar si la fel de multi admiratori ai acestui gen. Creaturi magice, vrajitori, roboti, printi si printese, vampiri- toti ne suscita imaginatia in aceiasi masura.
La inceput a fost cuvantul...apoi au aparut pe rand sau simultan Pokemon, Harry Potter, Matrix, The Lord Of The Rings, Transformers iar acum suntem acaparati de The Twilight Saga, True Blood si Vampire Diaries.
De unde vin succesul si incasarile imense de care se bucura?! Motivul este destul de clar si simplu: toate prezinta o lume diferita de cea in care traim, o lume in care grijile zilnice si aspectele materiale sunt inlocuite de mistere si magie. Daca in viata reala mergi cu metroul, stai in trafic si economisesti banii ca doar e criza, in lumea fantastica te confrunti cu vampiri, vrajitori, roboti si alte creaturi mistice. Totul parca e mai frumos cand poti face o vraja care sa te scuteasca de ingrozitoarea zi de curatenie, cand salvezi lumea ajutat de elfi, sau cand un vampir mult prea aratos se indragosteste de tine si iti promite iubire vesnica. Aceasta fantasmagorie reuseste sa-ti ofere barcuta de salvare atunci cand in viata reala esti coplesit de criza economica si alte probleme la fel de reale.
Teoretic ambele parti beneficiaza: scriitorii si casele de productie au incasari fabuloase iar noi castigam cateva ore care ne scot din cotidianul monoton si plictisitor.
Asa ca, sfatul meu este sa urmati turma in acest caz si sa obtineti cateva ore de delectare magica.

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Reclama "home-made"

video

O reclama buna facuta de cateva colege de la facultate pentru un proiect.Ele sunt toate nefumatoare, asa ca va imaginati de ce au ales acest subiect pentru proiect. Enjoy, e amuzanta.

Utile

Pentru ca stiu cat e de greu sa fii stundent si sa vrei sa te implici intr-o gramada de proiecte, am gasit un site super dragut cu o gramada de proiecte pentru toti studentii.
http://startub.unibuc.ro/
Cel putin la facultatea mea, respectiv Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea Bucuresti, asociatia noastra ASPSE-ul nu face mai nimic in afara de toate avantajele pe care le ofera celor care fac partea din ea. Accesul in aceasta asociatie se face pe baza de CV preliminar cu vreo 30 de intrebari despre cat de spontan poti fi incat sa poti sa participi la toate petrecerile tampite organizate de ei avand ca "petrecareti" pe ei insisi, si apoi un interviu face 2 face si abia apoi daca intri bine, daca nu, pa si pusi! Astfel incat e destul de greu sa-ti umpli formularul de inscriere la master, care acum cuprinde licenta intr-o proportie de 50% si cealalta jumatate pentru activitatile extra. Dar nu cred ca e cazul acum sa-mi vars si nervii asupra numarului de burse, sau numarului de bugetari, sau cum s-au dat in acest an doar 7 burse sociale pe criterii de "cat de pitzipoanca esti"...asa ca o sa-mi rezerv acesti nervi pentru o alta postare.
Oricum, site-ul respectiv merita vizitat.

Primul post se lasa cu frustrari

Exista anumite momente in care se contureaza cu claritate ideea ca expresia "Vanitas vanitatum, omnia vanitas" reprezinta in intregime imaginea noastra despre viata.
Ma lovesc zilnic de persoane inexpresive fara chip si cu acelasi suras spart, de miile de masini ce invaluie capitala intr-un nor de fum, aglomeratia zilnica de la metrou si nu numai, viteza halucinanta cu care totul se desfasoara aici.Uneori nu inteleg ce e cu aceasta graba permanenta, e ca si cum ne-am grabi spre moarte...
Incerc sa gasesc o singura persoana care sa iasa din monotona turma, care sa se detaseze de statutul de anonimat, nu una cufundata pana peste cap in viata materiala, ci o singura fiinta umana vie, spirituala, cerebrala, creatoare.
Nu cream nimic, avand o viata stearpa, ne taram existenta intr-o continua cautare a acelorasi scopuri: bani, slujba, un statut in societate si alte asa zise fericiri. Ne pierdem pe zi ce trece din integritatea spiritului si uitam sa apreciem lucrurile marunte care inainte insemnau ceva pentru noi.
Acum totul se invarte in prezenta celui mai important si dorit aspect al existentei noastre:banul. Simt in jurul meu o decadere a omului, o lipsa totala a valorilor, sentimentul general fiind unul de delasare absoluta...
Ne ucidem visele, nu mai tindem spre nimic maret, ci ne multumim cu mediocritatea. O intreaga gloata de oameni fara scop. Indiferenta ne este credinta, iar ignoranta scaparea, care acum isi reclama din ce in ce mai staruitoare tronul.
Intrebarea fundamentala in acest caz ne putem schimba sau nu? A fi sau a nu fi dobitoaca?