Dualitate vs. Reconciliere

Eseu despre realitate (din Ora de dipserare, volumul VIII)

"Realitatea mea este ireala. Incerc sa separ probabilitatile si sa pun pentru o singura data eticheta de REAL. Vreau sa dau un sens, vreau sa simt ceva palpabil in tot acest haos denumit util viata.

Uneori imi mananc cuvintele, imi mestec sentimentele, imi inghit toata frica si vomit furie. O furie nestapanita, mare si urata care la randul ei ma inghite. Eu si cu frica ne inghitim reciproc. Totul se invarte, e doar un cerc continuu din care eu nu mai am destula energie ca sa ma mai pot ridica.

Uneori cred, apoi ma indoiesc si disper

Uneori simt, apoi refuz si anulez.

As vrea sa ma pot contine, sa ma aflu, sa ma regasesc, sa ma accept si apoi sa ma impac.

Cred ca de fapt trebuie sa ma impac cu mine insami. Nimic mai mult.

Da, stiu ti-e frica, frica ingheata tot, paralizeaza corpul si te lasa fara respiratie.

De fapt, stiu ca ti-e frica sa te confrunti cu mine. Totul e ireal.

Te stiu. Stiu cine esti. Tu esti eu. Eu sunt tu. Ar fi timpul sa accepti asta.

Da, fumul urca agale pe

dealurile scornite de fruntea ta

Iti tin capul pe bratele mele

Dar tu imi stingi tigari-n piept

si-mi scrii in cod Morse

"Nu esti ceea ce credeam a fi".

Ma-nchin catre cer muta

acum....reda-ma nenascuta!"

Despre limite

Limita e un concept abstract, relativ care se nuanteaza in fiecare poveste traita. Capacitatea sau dimpotriva incapacitatea de a accepta o limita este iluzorie, caci ne preschimbam continuu intr-un sir alandala de experiente pozitive sau negative pe care ni le asumam sau nu. In definitiv, totul se reduce la DA sau NU.

In decursul profesional, academic limitele imi apar ca fiind de fapt doar obstacole pe care reusesc sa le trec cu usurinta. Imi spun permanent ca o limita este facuta doar pentru a fi depasita, iar ceea ce azi este limita, maine va fi o satisfactie obtinuta.

In schimb, in viata personala notiunea de limita reprezinta o doza de nebunie si suferinta pe care mi le asum si carora eu nu le spun stop. Nu am limite in a ierta, a trece peste dificultati, insa in cele din urma realizez ca de fapt depasirea limitei nu inseamna decat autoinselare cu pretul pierderii demnitatii umane. Nu spun stop mai niciodata iar asta ma aduce in pragul vulnerabilitatii, in pragul de a-mi spune eu insami ca nu pot avea incredere in mine, ca amintirile, experientele mele poate n-au fost chiar ceea ce eu stiu, poate "tu" ai dreptate cu privire la propriul meu sine. A discerne intre ceea ce este hranitor si ceea ce este toxic, a impune o granita intre tine si ceilalti, a nu te anula pe tine pentru a fi pe placul unei persoane, a fi puternic...suna frumos.

Da, aceasta este o limita pe care daca o depasesc voi obtine un avantaj benefic pentru mine.

Nu, a accepta o limita pentru a te apara de consecintele negative ce urmeaza.

In fine, trebuie doar sa stii ce e bine si ce e rau pentru tine. Eu inca nu am reusit, poate reusiti voi.