În zare

De dimineaţă, îmi tot bate la uşă, firav,  tăcerea.

A plouat o noapte întreagă iar eu mi-am întins obrajii şi am muşcat un creion. Am vrut să-mi aşez pe faţă un zâmbet naiv, crezând că dacă zâmbesc, pot să mă bucur precum un copil de sunetele rotunde ale ploii la atingerea suprafaţei dure, pietroase a acoperişului.

- Trop - trop  -rop - tot-  nu s-a mai oprit şi nici eu nu am încetat de a-mi mai arunca cuvintele în zare. Am vorbit lacom, până la epuizare. Mi-am imaginat că în singurătatea ei, ploaia doreşte însoţire; cred că am şi cântat câteva versuri de Baudelaire:

"Nu să trăiesc, să dorm aş vrea mereu!
În somn îţi voi aşterne fără teamă
Pe trupul tău cu străluciri de-aramă
Un nesfârşit sărut prelung şi greu.

În patul tău, abis de desfătare,
Se stinge orice gând chinuitor
Şi gura ta e-un nesecat izvor
De săruturi şi aprigă uitare."

- Vezi tu, copile, orice om întreg îşi are rezervată în calendar ziua în care el va sta la o vorbă şi o ceaşcă de ceai cu demonii ce îşi găsesc acoperiş în măruntaile cele mai adânci ale acestei mâini de praf şi ceva energie, pe nume om. De ce te temi?
- Nu mă tem! Tu nu vezi că Eu zâmbesc?
- E drept, chipul tău e frumos atunci când eşti senin. De ochi, mi-e teamă că sunt trişti... şi de răsuflarea, ce cred că nu ţi-ai auzit-o până acum, ce ţipăt prelung susură.
- Simt o apăsare în piept şi mă tem că nu voi mai putea vorbi, o secundă sau poate chiar mai mult.
- E de ajuns tăcerea. Te pot învăţa acum, să plângi. Nu-ţi fie frică, trebuie doar să închizii ochii către tine. Priveşte, acolo, în întuneric!


Mă simţi acum?

Înăuntrul unui cerc

Am plecat. 

În urma mea las doar această umbră infidelă, absurdă a tot ceea ce ți-am povestit despre mine. Recunosc că am mințit; cu fiecare an ce trecea, mi-am învățat cu încăpățânare toate formulele care încep cu "eu sunt" și continuă ridicol cu cuvinte ce au pretenția de a-ți oferi o imagine reală despre mine. Le-am repetat de atâtea ori în încercarea de a-ți ușura drumul în a mă cunoaște, cu credința că aceste cuvinte ar putea să te convingă că alături de mine, vei fi ferit de această efemeritate nemiloasă. Am crezut că-mi poți înghiți scamatoria ieftină de magician desăvârșit și că poate, măcar pentru o clipă, vei trăi în iluzia mea în care timpul a înghețat. Dar acum, simt că eu eram ceea ce se temea de timp și că în această lume fantasmatică nu mai e loc și de un altul.

Accept că sunt lipsită de orice dorință de a-mi mai rescrie această existență fadă, în care eu nu-mi pot regăsi farmecul și magia propriei lumi interioare. Nu este necesar să mă reîntorc către mine, căci niciodată nu am reușit să ies în afara acestui spațiu vast... fără de sfârșit. 

Am luptat îndeajuns și acum parcă văd mai clar. Suntem ființe separate și fiecare își continuă drumul în propria lui iluzie. Am încetat să mai pretind că iluzia mea ar fi mai demnă decât a unui oarecare tu. 

Nimic nu se preschimbă, ci totul rămâne. 

Nu voi mai deschide nici o ușă și nici nu o să te mai îndemn să vii.

Nu te mai teme, căci se așează liniștea după asfințit.

Frântură din vis

-Eu sunt!- îi zicea cu o urmă de disperare în glas, atunci când noaptea îi așeza iarăși vălul greu peste chip. Privește-mă acum și înțelege că timpul aici nu mai curge și nici moartea nu-și mai cere drepturile. Ea începu să tremure odată cu aerul ce îi umplea trupul de oboseală și cu o ultimă sforțare, îi întinse mâna; lui, cel ce nu demult, își întoarse fața de la noapte.
El tot nu răspundea.
- M-am născut într-o zi de primăvară și de atunci nu a încetat să plouă. Am rătăcit și nici în acest loc înghețat, îți mărturisesc că nu mă regăsesc, încă. Buzele tale nu au aflat cuvântul ce trebuie să-l rostești, dar nu mă tem, căci în absența oricărei urme de timp, eu te aștept. După ce îi vorbi astfel, Eva se aplecase înspre pământ și-și lipi fruntea de iarba udă, rostindu-și încet rugăciunea.
În el se născu liniștea și de această dată se opri din a mai fugi din calea întunericului.

"În zâmbetul tău se odihnește
grația, o poezie a dezmierdării
ce preface cuvântul în vis tomnatic.

Eu sunt întunericul, iar tu ești lumina."

... și vântul îi purta cuvintele.