miercuri, 28 decembrie 2011
Jeux d'enfants
Mi-am creat tot felul de scenarii irationale, de ganduri ilogice care prevesteau o perioada de jale si chin, de care eu, persoana intelectuala rafinata, trebuia sa ma detasez strategic, pentru a-mi putea pastra integritatea psihica si emotionala.
Uneori imi constientizez popria ipocrizie pe care o ascund frumos sub masca unei superioritati intelectuale dar si emotionale. Imi fauresc zeci de explicatii si rationalizez orice aspect, caut in toate colturile camerei mele orice farama de adevar care sa ma aduca in fata lantului cauza-efect... caci, vreau sa ajung cu orice pret la cauza primara, vreau sa am toate motivele ca sa le pot pune pe doua coloane separate sub o bara deasupra careia sa scrie mare: AVANTAJE/DEZAVANTAJE.
In ambiguitate si incertitudine, mintea incearca sa rationalizeze, sa revina la ceea ce-i este cunoscut. Am incercat in nenumarate ori sa ajung la acea explicatie initiala, am pus zeci de intrebari si am ajuns la solutii care erau satisfacatoare doar pe moment, ca apoi sa se demonstreze a fi inutile.
Raspunsurile nu reactionau la insistentele disperate pe care le aruncam in ceilalti, raspunsurile vin atunci cand e natural ca ele sa apara, iar azi, un raspuns mi-a fost daruit....si sunt fericita.
Ma bucur de aceste doua saptamani, imi satisfac nevoia de a fi in prezenta mamei, daruiesc celor dragi un umar pe care sa-si planga tristetea, cuvinte care sa le deseneze pe chip zambete si durere de obraji si o mana calda care sa-i imbratiseze si sa-i invaluiasca cu iubire.
Aici, eu sunt din nou un copil simplu care se bucura...
marți, 20 decembrie 2011
Ating
duminică, 18 decembrie 2011
Pierd
Povestea se construieste pas cu pas, pe masura ce ma apropii in fiecare zi de casa si da, personajul apare si imbratisarea se naste din nimic si gol.
Imi accept speranta si logica nebuna, caci doar atunci cand mica mea poveste imaginara se confrunta cu realitatea, eu pot sa ma dezleg din fericirea ireala pe care ea o produce iar la final vine si dezamagirea...
-Ce se intampla daca iti vei lasa povestea sa se creeze in minte?!
-Nimic, in afara de riscul de a ma lupta cu esecul...si ce daca am esuat?!
Ard, ma sting si renasc... e atat de simplu.
marți, 13 decembrie 2011
Cum NU am incetat sa ma mai mananc
Aici, ma simt in siguranta. Durerea, dezamagirea, neputinta sau suferinta imi sunt prea cunoscute si familiare ca sa mai vreau sa ies. Am obosit de toata aceasta tampenie.
Sunt libera, in consecinta renunt la trebuie.
Iar acum imi inchid temeinic usile si raman muta.
si e liniste...
luni, 12 decembrie 2011
Rabdare, caci vei invata
Nu inteleg ce se intampla caci incep sa ma surprind pe zi ce trece din ce in ce mai mult. Schimbarile se petrec atat de rapid in mine, incat nu reusesc sa tin pasul si ma trezesc naucita, intrebandu-ma arogant "Dar tu, cine mai esti?".
Toata aceasta perindare de instante si dispozitii, aceasta instabilitate extrema ma lasa fara energie asa ca, din cand in cand ma opresc ametita si iau o gura mare de aer, ca sa pot continua sa merg mai departe. Nu cred ca aceasta opozitie ma secatuieste, ci forta cu care ele apar si preiau controlul. Daca pana acum, eu controlam si activam in functie de context o instanta a Eului care sa-mi asigure adaptarea, acum ele se impun si cumva reusesc sa ma dea afara din propriul trup.
Viata mea, in acest moment e plina de acte ratate si vad o infinitate de semne si situatii care-mi dezvaluie cu precizie ce se intampla in mine. E ca si cum exteriorul e doar un mediu care imi oglindeste interiorul. Pentru mine, metroul e metafora perfecta a vietii iar acolo vad toate simbolurile si etapele prin care se desfasoara existenta unei persoane. Azi, aflandu-ma intr-o stare emotionala destul de proasta, desigur, am ajuns cu fata la 10 cm de scarile de la metrou. Instinctul de conservare s-a activat instant la fel cum se activeaza in momentele cele mai dure din depresiile mele. Am resimtit tot acest mic incident, cum as putea crede daca nu ar fi sa ma cunosc atat de bine, ca un tablou al povestii mele de acum. Da, cred ca mai am putin si dau cu nasul de pamant, dar stiu cu siguranta ca ma voi ridica cu o lectie foarte importanta invatata.
Mai e putin...
vineri, 9 decembrie 2011
In dar
In mine... ploua
Cred ca a venit momentul in care eu sa-ti povestesc despre fericirea mea. Am evitat-o sub orice chip iar de fiecare data cand simteam ca ma inconjoara si se apropie de mine, imi asezam in cale o sumedenie de obstacole, astfel incat sa-mi dau voie sa fug de ea. Pana acum, am simtit fericirea ca fiind amenintatoare, nesigura, prea libera si incapatanata ca eu s-o pot contine si accepta. M-am rupt de mine si de atingerea fericirii. Am fugit ca nebuna si mi-am intors spatele catre ea.
Mi-am alungat si pedepsit fericirea iar in schimb am primit in bratele mele durerea si suferinta, caci acestea erau singurele sentimente prin care eu puteam sa-mi arat ca traiesc. Fericirea ma imbata, ma ameteste, ma rupe de realitate si ma lasa in iluzoriu, in plutire si poveste.
Acum... aici, eu respir, contin, accept si daruiesc fericirea. Uneori, o simt precum un curent, o apa curgatoare care imi umple corpul iar apoi izbucneste si se revarsa in afara mea.
Azi ma las purtata si ma incredintez emotiei. Azi, sunt una cu ploaia care imi atinge fata, imi nauceste simturile si imi ofera liniste.
Azi, eu sunt ploaie.
9 decembrie
Timpul e trecator, lumea e trecatoare...ceea ce ramane in urma ta e doar iubirea. Iubirea din care tu te-ai nascut, iubirea care ti-a fost insamantata in suflet, care a crescut odata cu tine, care de-a lungul timpului s-a inaltat in tine precum un copac iar pe masura ce ea a fost daruita, ramurile s-au extins si ti-au cuprins tot pieptul. In final, in momentul mortii, singura consolare ramane iubirea pe care ai primit-o, ai continut-o, ai daruit-o si ai revarsat-o catre fiecare persoana care a mers alaturi de tine pentru o perioada.
Dar acum, cand iubirea refuza sa fie primita, imi ramane doar sa o impart intr-o infinitate de fragmente si sa ofer fiecaruia cate o bucatica din iubirea pe care eu o contin.
Acum... eu mi te daruiesc.