I climbed the tree to see the world

Azi e ultima zi din doi cei doi ani de facultate. Nu-mi vine sa cred ca fata care visa la orase indepartate si se uita in sus la cei de clasa VII-a, uimindu-se de inaltimea si statutul lor de viitori liceeni...a ajuns aici.

Nu e mult, nu e nici putin, insa pentru mine uimirea inca persista.
Eram mici si ne imaginam cine stie stie ce grozavii, studentii plecati in toate zarile erau un fel de fiinte mistice iar noi speram ca intr-o zi vom fi la fel de liberi precum ei.
In timpul vacantei, orasul mic si pustiiit se insufletea de viata si forfota. Atunci ghiceam ca studentii au venit din nou acasa, plimbarile cu versisorii mei studenti aveau sa reinceapa iar rasetele se vor auzi din nou de unde le lasasem ultima data.
Curiozitatea mea se finaliza cu o multime de informatii despre sesiune, orar, cursuri si seminarii insa tot nu le intelegeam...un mister absolut.

Ma uimeste cata putere am avut sa lupt cu refuzul familiei si apoi cu independenta pe care am capatat-o. La inceput, nu stiam ce sa fac cu ea. Ma legam sistematic de singura persoana cunoscuta din Bucuresti, singura persoana care imi reamintea ca nu sunt singura in imensitatea orasului si ca am un "acasa" la care ma voi reintoarce,ma legam de Mihai.

Timpul a trecut, iar eu am invatat sa merg pe propriile picioare, am invatat sa nu-mi mai fie frica de oameni si de locuri necunoscute. Facultatea a devenit o certitudine iar visul meu s-a adeverit a fi tocmai potrivit pentru mine. Am legat prietenii stabile, am inceput sa ma atasez de colegi, de profesori si de tot ceea ce inseamna facultate. Am aflat ca pot fi buna in ceea ce fac si am avut ocazii nenumarate de a-mi dovedi acest lucru.

Intr-o discutie recenta, mi-am reconfirmat sperantele. Vreau doar sa-mi pot gasi directia si sa am puterea sa o urmez.