joi, 10 februarie 2011

Cuvinte si doar cuvinte

Vreau sa dau in judecata viata. Simt ca parca intregul joc a fost o mare inselatorie. Minunatul bilet castigator s-a dovedit a fi decat un premiu de consolare.
Nu cred ca m-am bucurat vreodata de etapa specifica varstei. Cand eram adolescenta, mi-am promis ca nu voi mai irosi timpul. Acum, la aproape 22 de ani in pragul unei licente si a marei intrebari "Eu ce fac acum?", ma simt plina de regrete.

Nu, nu-mi place de nici un fel de mine, de ceea ce sunt si cum sunt.
Da, asta poate fi si motivatia pentru schimbarea continua ce semnifica evolutia si cresterea personala, insa as vrea sa gandesc atat de optimist tot timpul.

Imi spun mereu ca poate viata va surade si pentru mine dar din nou revin la Larisa cea pesimista care vede totul in negru si nu poate accepta ca in toata mocirla denumita maret "viata" se poate intrezari uneori chiar si mai multa fericire decat tristete si suferinta.

Am obosit sa ma mai framant atat de mult, am obosit sa-mi mai pun intrebari si sa nu gasesc nici un raspuns, am obosit sa cer ajutor si sa nu-l primesc.

Uneori ma gandesc ca daca as incerca sa traiesc mai in concordanta cu ceea ce simt, sa fiu mai autentica cu mine insami dar si cu ceilalti mi-ar fi mult mai usor. Nu ar trebui sa ma mai rup in bucati si sa ma joc de v-ati ascunselea.

Am obosit sa fiu...

Un comentariu:

Suflet naiv spunea...

Poate nu ceri ajutorul cui trebuie