Simt în fiecare zi cum tavanul mi se apropie de chip iar patul se strânge sub mine din toate încheieturile, ca și cum ar încerca să-mi arate că nici azi nu trebuie să mă ridic în picioare.
În stare de amorțire, timpul trece pe lângă mine iar eu sunt într-un vis ce nu se mai termină. Mă așez în fața oglinzii- văd cum deja a început să mi se vadă scris pe obrazul stâng mult prea clar cuvântul .așteptare. , litere răzlețe ce se continuă în .desfătare., acoperindu-mi oasele pieptului și coborând de-a lungul torsului, .nemilos.. Îmi deschid brațele și povestea începe să se scrie. Frenetic, pe mâna stânga începe să se întindă .frica. , iar imediat lângă ea pielea mi se pătează cu .neliniște. Îmi aud pulsul în urechea dreaptă, de unde spre gât în pas săltat se arată .lumina. ce-și dansează infinit răzbunarea cu .negura., scrisă pe umărul stâng. Îmi întorc capul pe furiș și surprind prin razele ce scapără de după perdelele grele, roșii, cum pe linia dreaptă a spatelui se unduiește .omul. ce-și arcuiește trupul întru .iubire. și .dăruire..
... și nu mă sperii, căci fiecare cuvânt e pecetea unei trăiri ce-mi conturează un Eu de prea mult timp uitat.
De-a lungul coastelor, marea freamată iar valurile se zdrobesc în .visare. și .nostalgie. și desenează .veșnicia. și .infinitatea. energiei cu care formele din nisipul ud sunt (re)create cu fiecare val. În .avânt. mă arunc către pântece și-mi scriu .nașterea. înspre curbarea coapselor. Mă ridic și ating cu picioarele pământul unui asfințit și mă colorez în .vișiniu. apăsător, sufocant iar aerul vibrează în surdină, cuprinzând în .vânt. muzica soarelui ce nu se mai arată.
A venit noaptea, îmi ridic chipul către cer și îmi simt privirea cuprinsă în .albastru.. Țip, apoi râd și îmi închei .tăcerea. scrisă în linia buzelor cu un .zâmbet. fragil, de copil naiv.
Povestea se scrie în încântarea singurătății.
Căci, din mister se naște cunoașterea.
Acum... poate e timpul să te arăți-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu