"Obisnuim sa traim imprastiati: ne lasam corpul sa participe mecanic la ceea ce se intampla, in timp ce mintea ne zboara aiurea, iar ceea ce facem exprima rareori ceea ce simtim. Ne identificam cu o parte din ce in ce mai mica din noi, cea care corespunde normei sau exigentelor celorlalti, in timp ce alte parti importante din noi insine pribegesc in exil.
Devenim astfel din ce in ce mai saraci, pana cand, in cele din urma, ne pierdem in asemenea masura pe noi incat uitam complet cine suntem. Persista doar un vag sentiment al lipsei. Spatiul ramas gol incercam sa-l umplem cu ce putem: cu obiecte, pe care din ce le obtinem din aceea constatam ca nu ne ajung, cu programe TV, cu muzica, cu opiniile celorlalti despre noi, cu vorbaraie inutila sau cu ruminatia gandurilor proprii, in general cu orice produce zgomot, caci, in singuratate, si liniste, cel care credem ca suntem s-ar trezi fata in fata cu cel care suntem, obligat la a-l lua in seama. Iar noi preferam sa amanam aceasta intalnire.
In cele din urma ne regasim tristi, pentru ca inevitabil, multumirea de a avea nu reuseste sa fie decat subsitutul palid al bucuriei de a fi."
S.Ginger
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu