In decursul profesional, academic limitele imi apar ca fiind de fapt doar obstacole pe care reusesc sa le trec cu usurinta. Imi spun permanent ca o limita este facuta doar pentru a fi depasita, iar ceea ce azi este limita, maine va fi o satisfactie obtinuta.
In schimb, in viata personala notiunea de limita reprezinta o doza de nebunie si suferinta pe care mi le asum si carora eu nu le spun stop. Nu am limite in a ierta, a trece peste dificultati, insa in cele din urma realizez ca de fapt depasirea limitei nu inseamna decat autoinselare cu pretul pierderii demnitatii umane. Nu spun stop mai niciodata iar asta ma aduce in pragul vulnerabilitatii, in pragul de a-mi spune eu insami ca nu pot avea incredere in mine, ca amintirile, experientele mele poate n-au fost chiar ceea ce eu stiu, poate "tu" ai dreptate cu privire la propriul meu sine. A discerne intre ceea ce este hranitor si ceea ce este toxic, a impune o granita intre tine si ceilalti, a nu te anula pe tine pentru a fi pe placul unei persoane, a fi puternic...suna frumos.
Da, aceasta este o limita pe care daca o depasesc voi obtine un avantaj benefic pentru mine.
Nu, a accepta o limita pentru a te apara de consecintele negative ce urmeaza.
In fine, trebuie doar sa stii ce e bine si ce e rau pentru tine. Eu inca nu am reusit, poate reusiti voi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu