Mâna mea, umărul tău-
joc în albastru și verde
de copaci răsfirați în piept
și povești născute din muzică.
Ieri
ți-am șoptit că ritmul
ce se răsfrânge-n tine
mă izbește peste trup
în valuri...
ecouri de poezie și buze.
Te inspir - respir,
mă întind în îmbrățișare
...și sunt nisip, sunt vânt,
suntem mare.
2 comentarii:
Imi place foarte mult poezioara asta - mica si cu multa forta. Frumoase imagini si metafore. Ma regasesc si eu in ea :)
Iti multumesc Diana, muzele sunt neobosite si provoaca poezie interioara:)
Trimiteți un comentariu