Visez la verde
şi la desăvârşire;
din paşii mei picură
speranţe de oameni - copii.
Căci,
drumul mă arde
şi pântecul mă înghite,
mă RE- întorc
în pământ şi-n mamă,
nasc ploaie
şi simt alinare în doi.
Ieri, azi, mâine-
nuanţe de roşu
ale golului în cunoaştere.
Eu, sunt doar un chip
al infinitului Tot.
Că şi nemurirea curge-n mine
şi-n negură "Om" ţese lumină-
e cântec şoptit în crud
de dimineaţă, aceluiaşi unui singur Eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu