joi, 19 iulie 2012

Senzaţii





E o lume-ntreagă ce se ascunde în spatele acestui trup;
precum un melc, îmi car în spate o casă şi jumătate.
Gust pe rând şi fără grabă emoţiile-
Fericirea are gust de ciocolată cu vişine coapte,
pe care o topesc în cerul gurii... şi
ceasul se opreşte,
savurez.
Durerea e setea,
ce îmi usucă gura şi mă arde pe dinăuntru;
şi atunci îmi torn un pahar de lacrimi
şi-l beau până la înec.

Ce gust are fericirea născută în - de doi?
În ce culori se măsoară liniştea tandreţii?
Cum se simte în vârful degetelor tremurul emoţiei ?
Ce miros de frunze şi iarbă udă are dorinţa?
În ce note se cântă iubirea?

Acum, te întreb. Tu ştii oare?




2 comentarii:

Diana C spunea...

Superba poezie, chiar reusesti sa faci tangibile senzatiile pe care le descrii si sunt niste descrieri concepute foarte inteligent si sensibil.

Eva spunea...

Întotdeauna, îţi citesc cu încântare comentariile...ca de la un creator la un alt creator, mulţtumesc!:)