duminică, 30 septembrie 2012

Confesiuni



Sunt un pelerin al cercului,

un gram de aer purtat

în căușul palmelor fără goluri.


În plutire, mă-ntind înspre

raza palidă ce-mi mângâie

chipul din dimineața înlemnirii.


O adiere de vânt îmi șoptește, încă:

„Om - umbră pătată de teamă,

fir de praf pe calea devenirii-

călător al visării târzii, ești..

.............................................”

și-apoi tace.

Un comentariu:

Diana Cosma spunea...

Ce frumos scrii! Din ce in ce mai frumos!