Am dormit cu un ochi deschis, de frica celuilalt tăcut. Am dormit,
precum un prunc, strâns în mâinile disperării. Am dormit zilele dorului
de frumos și de căldură plăpândă. Mi-am (a)dormit viața. Un timp în care
îmi număram gurile de aer rămase, un timp al refuzului iertării. În
mine, vântul crud al iernii dezlănțuia furia ce mă lovea peste față cu
nesaț.
Apoi, mi-am înghițit scamatoriile ieftine de clovn și m-am
păcălit. Am construit cu migală oameni și vise prefabricate, scoase pe
linia continuă a banalului înfiorător si mi le-am vândut cu lăcomie.
M-a trezit... și pietrele au început să mi se rostogolească de pe chip. Cu greu, am început să mă găsesc în oglindă și să arăt victorioasă "Uite-mă, eu sunt!"
Am rămas goală, în fața ta. Mi te-am arătat în sălbăticia de femeie și vulnerabilitatea de copilă.
...și nu regret nici un pas dansat împreună.
Îmi re-privesc eternitatea și mă îndoiesc de timp în fiecare spațiu gol de tine.
Mă simt și acum am aflat că eu respir din nou. Eu în tine, tu în mine.
Povestea mea continuă și cuvintele își rescriu sensul în noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu