luni, 29 ianuarie 2018

Walk the world

 Un astru solitar, pierdut printre rămășițele exploziei infinite de materie.
 
  ...
 
 Nu te pierde în întunericul din care ai venit - îmi spuneai adesea, în timp ce mă priveai cu ochii închiși. Îți simt respirația, atunci când te trezești și neliniștit, mă atingi, ca și cum ai încerca să te convingi că încă sunt.

 Mă întorc către tine, merg greoi și revin din visul în care m-am adâncit. Am rătăcit într-o casă cu multe camere și spații fără de sfârșit și nu sunt sigură ce eram. Știu doar că apusul îmi încălzea chipul, iar mâinile îmi tremurau de fericire...sau poate...
 
 
 Îmi înghit cuvintele și mă opresc. Este doar un moment, îmi zic, din care nimic nu va mai rămâne. Peste noi va cădea uitarea și praful cel stelar, vom fi îngropați în neștirea dureroasă, iar în locul nostru  va rămâne spațiul negru al dezgolirii de sine.
 
 
 Te dezbrac încet de amăgire precum oceanul ce își arată malurile nisipoase; te aperi de frig, de lipsa sunetului și de vid cu o iluzie. Îmi atingi cu unde ce vibrează vârfurile degetelor și-mi acoperi ochii cu stele arzătoare.
 
 Oprește-te și dormi, pășește pe pământ!

Niciun comentariu: