luni, 14 decembrie 2009

Cugetari seminocturne



O zi proasta nu e decat proasta in sinea ei de zi proasta. Capul imi bubuie de durere de 5 ore cu tot cu somnul postcursuri, somn lamentabil, dureros. Vasele stau nespalate in chiuveta de 3 zile si ma apuca groaza cand ma gandesc ca va veni totusi un moment in care va trebui sa ma ocup de ele. Am avut curaj, insa acum mi-a disparut de tot. Nu a mai ramas nici o urma. Emisiuni proaste la televizor cu oameni prosti care-si cauta femeia potrivita. Dar asta este de asteptat, avand in vedere ca am 5 posturi...simt un dor naprasnic de discovery, geographic channel si asa mai departe. Chiar si asa ma multumesc si cu netul wireless pe care-l prind de la banca de jos. Am o viata implinita. Aha...
Pentru mine Craciunul inseamna mult. Ma frustreaza ideea ca nu am bani sa iau mamei un cadou fiindca a luptat sa traiasca pentru ca noi sa avem un punct de reper in viata, sa-i daruiesc tatalui meu mai mult de un zambet o data la 3 luni, tata care tine toata familia pe picioare si se sacrifica in continuare ca eu sa am sansa sa studiez in Bucuresti,pentru fratele meu caruia ii sunt recunoscatoare ca nu a fost atat de egoist ca mine si a ramas cu ai mei sa-i ajute, pentru bunica care la 67 de ani ne ajuta cu tot ceea ce poate.
E frustrant si obositor. Doare cand stii ca incerci sa rascumperi cumva absenta ta de 3 luni de zile cu 5 telefoane pe zi, doare atunci cand il vad pe tata mai imbatranit de fiecare data, doare atunci cand stii ca puteai sa-ti pierzi cea mai iubita fiinta de pe lume iar tu/eu ai/am ales sa vin in Bucuresti pentru a-mi urma visul meu, egoist. Ma chinuie gandul ca si anul asta am de platit 25 de milioane si ca mai aveam 9 persoane in fata mea si luam bugetul, ma chinuie ca nu am putut nici macar sa obtin o bursa sociala, desi ma incadram in criterii. Ma chinuie cand vad pe listele de cazuri sociale pitzipoanecele facultatii care simt nevoia interioara de a-si cumpara cate mai multe gablonturi de la Accesorize si alte haine din mall Platza, sau mai nou Cotroceni.
Ma doare ca sunt de un an si jumatate in Bucuresti si nu am apucat sa merg o data la teatru, cinema, opera. Ma doare ca am 20 de ani si nu imi traiesc varsta, asa cum nu m-am bucurat nici de copilarie sau adolescenta. Ma doare ca ma plafonez, ca poate uneori sunt acea persoana in care intotdeauna mi-a fost teama sa ma transform.
Nu cred ca a mers niciodata la mine faza ca "Viata e roz, si roz sunt toate". Si nici nu va merge.
Totul doare in jurul meu si uneori doare atat de tare incat nu mai pot respira.
E atat de greu sa continui.

5 comentarii:

Pestisorul Auriu spunea...

Aproape ca mi-ai smuls o lacrima :(, e greu, te inteleg, din fericire eu m-am bucurat de-o copilarie reusita, dar din pacate adolescenta nu a fost deloc pe placul meu, si inca raman cu acest regret...

Filthy spunea...

:) cuvintele sunt de prisos

Cătălina spunea...

Intenţionez şi eu să-mi urmez un vis într-un mod egoist,dar nu pot să fiu judecată pt asta,am dreptul pt viaţa tristă de până acum,aşa ar trebui şi tu să te gândeşti...
Capul sus!

Weekender spunea...

Cu asta se hranesc parintii, cu visele copiilor. Nu le trebuie decat vesti despre tine.
Mi-ai raspuns intr-un comentariu pe blogul meu, in spatele cuvintelor am simtit ca exista ceva mult mai mult, acum am inteles.
O persoana necunoscuta m-a scos intr-o zi din legumizarea si robotizarea mea si m-a dus la un concert. Atunci am inteles ca nu mijloacele imi lipsesc, ci oamenii cu care sa fac diverse lucruri.
Intr-o zi am sa invit un grup de oameni necunoscuti la "un sandwich si un pahar de apa", cum spuneam.

michelle spunea...

In cateva din "durerile" tale ma regasesc si eu...dar diferenta este ca tu esti de un infinit de ori mai puternica si mai persevernta,in timp ce eu am renuntat (cel putin in ultimii doi ani) sa mai lupt...Totusi,inceputul anului 2010 mi-a adus o licarire de speranta...de fapt nu de speranta (ea a existat intotdeauna)...de forta spirituala...forta care te ajuta sa te ridici din mocirla (cel putin in cazul meu) si sa o iei de la capat...sa inveti din nou sa lupti si de data asta sa castigi...
In ceea ce priveste tot ceea ce a fost neplacut in viata ta...ai incredere ca norii aceia ai nefericirii vor fi alungati de un soare mult mai frumos si mult mai stralucitor decat al celor a caror viata a fost fara griji si suferinte!Eu merg pe pricipiul ca totul are un echilibru...si, din ceea ce am observat in astia 20 de ani de viata principiul acesta se confirma!Capul sus!