-intotdeauna simt parca un dor si o mahnire atunci cand privesc cerul...
Tehnic, azi nu am mai simtit atat de acut prezenta frustrarii in viata mea, dar in acelasi timp sunt unele frustrari care revin, revin si nu mai tac.
1.Acum ceva timp, destul timp, mi-am pus intrebarea savanta din categoria "filosofeli" de dimineata "cine distribuie astfel rolurile"? M-am "indragostit" atat de mult de expresie, incat acum stiu ca ea exprima tot ceea ce as vrea sa zic dar poate ca nu am cuvinte destul de cuprinzatoare, incat s-o incapa. In primul rand de ce fiinta umana, un animal social prin definitie, poseda o masinarie atat de complexa si maiestuasa, dar o foloseste doar la 7% din adevarata ei capacitate?! La creier, ma referer, desigur. Auzisem mai demult, ideea ca daca noi ne-am folosi creierul la capacitatea sa intreaga de 100% am deveni energie. Fiindca, in esenta, aceasta masinarie perfecta functioneaza pe baza fluxului nervos de energie. Iar acum gandul ma duce la acest reductionism ironic; de parca nu ar fi de ajuns ca am redus intreaga noastra cunoastere atat stiintifica, cat si empirica la paradigma carteziana a separarii spiritului de corpul fizic, in cele din urma reducem si creierul nostru la aceleasi idei matematice, fizice, rationale- de masinarie care isi ia resursele din energie. Atunci cum mai ramane cu procesele psihice, cu gandirea si memoria, cu afectivitatea si motivatia, cu personalitatea?!
Nu imi cer dreptul la o functionare a creierului meu la 100%, dar nici amaratul, jalnicul de 7% nu este deloc incantator. De ce nu 14%, de ce nu 20%, de ce nu mai mult?! Ironia suprema a fiintei umane. Parca imi si imaginez reprezentarea fortei divine, energia suprema a Universului zambind ironic si batjocoritor cu o jumatate de gura...astfel incat noi putem sa ne punem o gramada de intrebari si sa fim preocupati de tot ceea ce tine de viata si moarte, dar nu suntem capabili sa le intelegem.
2.A doua problema in privinta distributiei rolurilor este reprezentata de eterna intrebare, uneori prea puerila, dar in fond cat se poate de serioasa- "obtinem pe merit ceea ce avem si suntem"?
Care este diferenta intre o persoana care mosteneste din familie o avere fabuloasa, care are la activ 5 facultati terminate la Spiru Haret si pe care-l vezi in reportajele facute de Pasti in mass media in care afirma ca el va cheltui intr-o singura seara intr-un club de fite din Mamamia 200 de milioane si o persoana simpla, care munceste zi de zi, sperand ca macar sa castige banii necesari pentru supravietuire? Unu' cheltuieste intr-o seara 200 milioane iar celalalt castiga pe an aceasta suma. Cine hotaraste rolurile si pe ce criterii se bazeaza? Divinitate atotputernica, liber-arbitru, destin, soarta cum vreti sa-i ziceti- mie, una, mi se pare ca viata asta devine din ce in ce mai batjocoritoare, cruda, ironica si fara sens.
3.O noua intrebare care i-o pun des acestei instante divine este "cum acorzi viata si moartea"? Cand persoanele care efectiv fac umbra pamantului si polueaza atmosfera degeaba vor fi alese pentru moarte, si cand copii bolnavi de cancer, mamele si tatii, fratii, bunicii, in general persoanele care pot avea ceva semnificativ de spus sau realizat, nu neaparat pentru societate, cat pentru cei din jurul lor, vor fi alese pentru viata? Nu cred intr-un zeu care ne joaca la tombola sufletele pentru a le da mortii.
Atat de simplu si inspaimantator...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu