Mi-am spus obsesiv
că timpul șterge tot,
durerea se transformă
în lecții învățate
și în centrimetri măsurați în
maturitate.
... dar e doar o rugăciune jalnică,
ca amintire a
cântecului de alinare al mamei
și legănarea de copil speriat.
Căci timpul nu șterge,
ci îngroapă oamenii
și nopțile...
și golurile care încă dor.
Recunosc că sunt zile,
când eu îți silabisesc numele
ca într-o încercare de a mă bucura
de fiecare literă,
de fiecare fragment de timp,
în care 1 era egal cu 2...
Iar atunci insuportabilul
redevine pace și liniște.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu