În ritmul cadențat al ploii
Eva își numară coastele rămase,
golurile și mâinile zdrobite.
Sunt 3 luni de când nu mai râde
de când buzele nu se mai arcuiesc
și obrazul stâng nu și-l mai simte.
Acum, mută, Eva își cântă dimineața
visele-i uitate în zorii atingerii reci
și face un pas înapoi către tăcere.
Sunt 4 îmbrățișări de când ea
rătăcește desculță, udă, nebună-
mereu înăuntru, Eva cea fără 1 nume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu