Exista anumite momente in care se contureaza cu claritate ideea ca expresia "Vanitas vanitatum, omnia vanitas" reprezinta in intregime imaginea noastra despre viata.
Ma lovesc zilnic de persoane inexpresive fara chip si cu acelasi suras spart, de miile de masini ce invaluie capitala intr-un nor de fum, aglomeratia zilnica de la metrou si nu numai, viteza halucinanta cu care totul se desfasoara aici.Uneori nu inteleg ce e cu aceasta graba permanenta, e ca si cum ne-am grabi spre moarte...
Incerc sa gasesc o singura persoana care sa iasa din monotona turma, care sa se detaseze de statutul de anonimat, nu una cufundata pana peste cap in viata materiala, ci o singura fiinta umana vie, spirituala, cerebrala, creatoare.
Nu cream nimic, avand o viata stearpa, ne taram existenta intr-o continua cautare a acelorasi scopuri: bani, slujba, un statut in societate si alte asa zise fericiri. Ne pierdem pe zi ce trece din integritatea spiritului si uitam sa apreciem lucrurile marunte care inainte insemnau ceva pentru noi.
Acum totul se invarte in prezenta celui mai important si dorit aspect al existentei noastre:banul. Simt in jurul meu o decadere a omului, o lipsa totala a valorilor, sentimentul general fiind unul de delasare absoluta...
Ne ucidem visele, nu mai tindem spre nimic maret, ci ne multumim cu mediocritatea. O intreaga gloata de oameni fara scop. Indiferenta ne este credinta, iar ignoranta scaparea, care acum isi reclama din ce in ce mai staruitoare tronul.
Intrebarea fundamentala in acest caz ne putem schimba sau nu? A fi sau a nu fi dobitoaca?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu