marți, 22 noiembrie 2011
Am crezut ca am gasit o explicatie, am crezut si am sperat ca suferinta nu e a mea, ci doar am preluat-o ca sa ma simt apartenenta. Acum, cred din ce in ce mai mult ca suferinta e in mine si ca e prea adanca ca eu s-o mai pot controla. In plus, nici nu mai vreau. Sa faca ce vrea din mine. Eu nu imi mai apartin.
E doar un loc in spatiu, doar un punct in timp in care eu nu-mi gasesc sensul si de care nici nu ma simt apartenenta. E doar un gol imens pe care credeam ca-l pot pacali, dar pacaleala era indreptata catre mine.
Vreau doar sa-mi permit sa dorm fara amenintarea trezirii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Nu suferi pana nu mai poti, nu astepta sa atingi "rock bottom", e buna ideea ca ai avea de unde sa te ridici. Pe cand asa plutesti aiurea prin stratosfera, pierduta. Pierduta nu esti, "pe mine mie reda-ma".Nu-i nimic daca acum nu stii de unde sa te iei si unde sa te pui, e important sa fii acolo cand esti gata sa te gasesti. Golul, acum,n-ai cum sa-l umpli. In schimb incearca sa nu te gandesti la asta. Incearca sa-ti umplii timpul cu cat mai multe activitati, evenimente, pasiuni, cacaturi. Macar asta va ajuta la trecerea timpul, sa se mai toceasca lucrurile. Ca atunci cand vei vrea sa-ti infrunti temerile, sa fii gata. Asa vei avea mai mult timp sa te pregatesti. Pune pauza, incearca sa nu te mai lasi sa cazi. Vanataile sunt invatatura de minte, dar ai avut destule. Stop thinking, start doing all the shit you've wannted to do and never done them. Hope for the best, fuck the rest.
Trimiteți un comentariu