joi, 27 decembrie 2012

3

Sunt un croitor fără haine, un făuritor al fericirii fără fericire.
E doar lumina ce vorbește prin mine, căci sunt Om divin prin desăvârșire.

Era un timp în care omul era conștient de preaplinul  ce-l luminează dinăuntru. Căci a deschis ochii iar lumea l-a sedus, omul a uitat să se mai uite către el însuși iar golul a început să crească. Apoi, a devenit din ce în ce mai orb și și-a exilat Divinul în ceruri, ca el triumfător să rămână singur, conducător peste pământ. De atunci, prefacerile s-au adâncit, iluzia și-a reclamat tronul iar omul săracit, a simțit nostalgia.
Nostalgia, frica, muțenia, neputința și durerea drumului atât de lung s-au așezat toate în spatele omului, care de atâția ani merge aplecat și rătăcește în întuneric. Omul visează la ceruri pentru care nu mai are scări.
Am uitat cu toții că nu avem nevoie de scări, căci Divinul ființează și așteaptă.



Am construit o căsuță de lumină care acum își așteaptă pe cei ce o vor locui. Zeul a coborât.
Vino!