Legănând -

Am pornit însetați pe drumul către sine. A fost nevoie  doar de puțină iubire și, firav, ne-am părăsit cercul căldurii și al acceptării necondiționate. Ne-am grăbit să creștem, să ardem anii și să ne părăsim poveștile și jucăriile care de prea mult timp vorbeau din ce în ce mai puțin. 
Apoi, a venit toamna și am admirat cu teamă frunzele ce cădeau, prinse de vânt. Întrebările și-au făcut culcuș în casa prea fragil construită și de atunci am devenit ceva mai împiedicați.
Timpul părea că trece și iluzia emoției încă aducea speranță... și am continuat să căutăm.
Dar de ceva vreme încoace până și somnul nu mai are vise iar timpul a început să stea.
Într-o viață fără de timp, viața însăși se reîntoarce în nimic.