Ating

Întind mâinile și cerșesc doar

o secundă din infinitatea ta.

Poate... sunt lacomă

și nu mă mulțumesc cu frânturi rupte

pe care tu le arunci neștiutor.

Poate că sunt doar un om speriat

care încă umblă desculț prin ploaie

și se dezbracă în plinătatea intimă a haosului,

uitând că uneori trebuie să închidă ușile.

Ating pământul și cânt,

sar, ocolesc și fug de gustul absenței

căci în umbra mea, eu nasc un gol

ce se întinde de la umăr până la genunchi.

Nici acum nu simt uitarea în gură

când trupul devine o oglindă absurdă

iar eu, nebună, tânjesc după

bucuria de a mai respira.